"LEONIDA: Mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir... Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate… Pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor. Şi al treilea, că se face şi lege de murături… Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile. Sursa: EVZ
EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă- i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?
LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?"
Sună cunoscut? Bate la ochi asemănarea între acţiunile din lunile acestea ale sindicatelor militante europene cu ce se întâmplă de ani buni în anumite părţi ale sistemului de educaţie. Treptat, treptat, copiilor le-a fost indusă ideea că a te exprima într-un mod cât mai personal este un act valoros în sine, indiferent ce prostie spui, şi că ai de câştigat dacă eşti bătăios şi practici cu tupeu retorica la modă, chiar dacă eşti un cap sec. Tot aşa şi mai târziu în viaţă: ideea nobilă de justiţie socială a ajuns un clişeu sub care se poate defila cu orice inepţie.
Fiindcă una este să ceri drepturi egale sau respectarea unui contract liber asumat, în baza căruia s-a făcut deja o prestaţie (ceea ce şi în Biblie se spune: să nu opreşti plata lucrătorilor, adică să nu-i păcăleşti după ce ţi-au muncit pe cuvântul dat); şi alta este să-i spui patronului că n-are voie să-ţi taie din leafă luna sau anul viitor, că ar fi injust. În acest caz "injust" are cel mult un sens metaforic, emoţional, menit să spună că eşti nemulţumit, fără vreo implicaţie legală sau morală. Dar chestia funcţionează brici c
