Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Convorbiri după 7 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 aprilie 2008 ·

Prima întrevedere după şapte ani între preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi liderul transnistrean Igor Smirnov a avut loc ieri, la Tighina, convorbirile bilaterale desfăşurându-se „într-o atmosferă constructivă“, potrivit agenţiei Basa-press. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

Concret, Igor Smirnov a declarat că Transnistria anulează toate restricţiile de călătorie impuse oficialilor de la Chişinău, iar Vladimir Voronin a promis, în schimb, că va face demersuri pe lângă UE şi SUA pentru anularea restricţiilor care îi vizează pe oficialii regimului de la Tiraspol.

De asemenea, cei doi au convenit asupra necesităţii convocării de urgenţă a grupurilor comune de lucru, în scopul lansării unor proiecte privind infrastructura, securitatea şi dezarmarea. Vladimir Voronin şi Igor Smirnov nu se mai întâlniseră din 8 august 2001, iar negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean au fost îngheţate în 2006, reaminteşte AFP.

La sfârşitul întrevederii din anul 2001, preşedintele Republicii Moldova declara că nu se va mai întâlni niciodată cu „banditul“ şi „separatistul“ Igor Smirnov. Ieri însă, ei au discutat timp de aproximativ 90 de minute şi au promis că o vor face în continuare, „pentru soluţionarea pe etape a problemelor acumulate în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol“.

Prea devreme pentru tratative

Totuşi, în comunicatul preşedinţ iei de la Chişinău, dat publicităţii ieri, nu se face nicio referire la reluarea negocierilor în formatul 5+2 (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus SUA şi Uniunea Europeană, în calitate de observatori). Ministrul de externe transnistrean, Valeri Liţkai, a declarat că este „încă prea devreme“ pentru a se putea vorbi de reluarea tratativelor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°