Doar un singur individ poate îmbolnăvi alte o sută de persoane, avertizează medicii. În cazul varicelei, vaccinul asigură imunitate doar dacă este administrat în copilărie. Vaccinul antigripal trebuie repetat în fiecare perioadă cu risc mare de îmbolnăvire. Într-un clasament al celor mai molipsitoare boli, gripa, varicela, rujeola şi rubeola ocupă primele patru poziţii. Fiecare dintre aceste afecţiuni este produsă de un virus care se transmite pe cale aeriană şi, prin urmare, bolnavul trebuie să evite contactul cu cei din jur. „Suntem în sezonul gripei sezoniere şi este indicat să fim mai prudenţi decât de obicei.
De exemplu, dacă o persoană gripată strănută de trei ori, fără să-şi acopere gura cu o batistă, alte 30 de persoane din jurul său vor fi infectate”, spune medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din România. De asemenea, varicela, rubeola şi rujeola, boli frecvente mai ales în copilărie, au un grad de molipsire de până la 90 la sută. În condiţiile în care un adult nu a fost imunizat cu vaccinul R.O.R (contra rujeolei, oreionului şi rubeolei) în copilărie sau în adolescenţă, acesta devine vulnerabil în faţa virusurilor care produc aceste boli infecţioase.
O categorie de boli infecţioase care se transmit mai greu, dar care sunt grave prin problemele de sănătate pe care le generează este reprezentată de hepatitele B şi C, tuberculoză, meningită, tetanos, botulism şi de rabie.
Trebuie tratate fără întârziere
„Atunci când în corp există o infecţie cauzată de un virus, primul semn al bolii este febra. În cazul infecţiilor produse de bacterii ne confruntăm cu vărsături, dureri de cap şi cu o stare generală de rău”, explică Monica Luminosu, medic primar boli infecţioase la Institutul de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”. Majoritatea bolilor infecţioase sunt produse fie de