11:47 • Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Bisericii lui Hristos din Taiwan au semnat o dispoziţie testamentară conform căreia, după moarte, organele lor vor fi transmise persoanelor care au nevoie de transplant, informează rian.ru. Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Bisericii lui Hristos din Taiwan au semnat o dispoziţie testamentară conform căreia, după moarte, organele lor vor fi transmise persoanelor care au nevoie de transplant, informează rian.ru.
CRIZĂ. Această acţiune neobişnuită s-a vrut un cadou de Revelion pentru societatea taiwaneză. Taiwan este în criză de organe donate. În 2007, şapte mii de persoane aveau nevoie de transplant de organe, însă au fost găsiţi doar 151 de donatori. Pastorul Bisericii lui Hristos din Taiwan, care a organizat această acţiune, spune că a fost marcat de moartea unui copil de trei ani care nu a apucat să primească o inimă nouă. Anul trecut pastorul şi-a pierdut copilul, iar organele lui i-au ajutat pe alţi copii să rămână în viaţă. În prezent, în Taiwan, sunt opt mii de bolnavi care sunt pe lista de aşteptare pentru transplant de organe, şase mii dintre ei având nevoie de transplant de rinichi. Alte câteva sute de pacienţi au nevoie de transplant de ficat, inimă şi cataractă.
11:47 • Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Bisericii lui Hristos din Taiwan au semnat o dispoziţie testamentară conform căreia, după moarte, organele lor vor fi transmise persoanelor care au nevoie de transplant, informează rian.ru. Aproximativ 500 de reprezentanţi ai Bisericii lui Hristos din Taiwan au semnat o dispoziţie testamentară conform căreia, după moarte, organele lor vor fi transmise persoanelor care au nevoie de transplant, informează rian.ru.
CRIZĂ. Această acţiune neobişnuită s-a vrut un cadou de Revelion pentru societatea taiwaneză. Taiwan este în criză de organe donate. În 2007, şapte mii de persoane aveau ne