Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Speculanţii fac legea pe piaţa imobiliară

Publicat in Adevarul, joi 15 iulie 2010 ·

Doar speculanţii mai fac tranzacţii cu terenuri şi case.Vând, însă la preţul dictat de aceştia, cei aflaţi la ananghie şi care sunt înglodaţi în datorii la bănci.

La Călăraşi piaţa imobiliară se află în colaps din anul 2008. Criza se resimte din plin şi în acest sector de activitate.„De la sfârşitul lunii mai 2010 şi până în prezent, am reuşit să consiliem 2 vânzări. Media este de un vânzător pe zi, ori că vine şi vrea să înstrăineze un bun ori că, pur şi simplu, doar întrebă. Comparativ cu 2008, suntem în cădere liberă cu 40-50 de procente“, a declarat Adrian Arvinte, managing partner la „Hera imobiliare“. Practic, în două luni şi jumătate doar două apartamente cu 2 camere au fost vândute, iar preţul a fost dictat de cumpărător. Cei care s-au trezit, peste noapte, că nu-şi mai pot achita ratele la bănci preferă să-şi vândă casele, pe bani puţini. „Cu ce iau pe apartament, acoperă rata la bancă, iar diferenţa o dau pe o proprietate la ţară“, a precizat Arvinte.

Cămătărie cu acte

Speculanţii de case au existat dintotdeauna. La Călăraşi, cumpărătorii de naţionalitate rromă fac legea pe piaţa imobiliară.„E un fel de cămătărie şi această metodă. De exemplu, dacă o persoană cumpără un apartament cu 25.000 de euro, imediat îl vinde unui conaţional cu 35.000 de euro. Banii îi primeşte în rate, cam într-un an, timp în care tot cumpără şi vinde după aceeşi metodă“, a precizat Adrian Arvinte. Aceste persoane sunt cele, care de obicei, impun cumpărătorului un anumit preţ şi cum mulţi care vând sunt„prinşi“ cu datorii la bănci, tranzacţia se încheie în favoarea cumpărătorului.

600 euro metrul pătrat finisat

În acest moment, în oraş, apartamentele cu 2 camere se vând cu preţuri cuprinse între 20.000 şi 24.000 de euro, în funcţie de cartier, faţă de 30.000 de euro cât costau în urmă cu 2 ani. Cele mai căutate zone sunt la Orizont, pe străzile: Luceafă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°