Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au bătut ieri în cuie condamnarea primită de interlopul Denis Şuşnea, fost Popovici, pedepsit la instanţa inferioară la patru ani şi trei luni de închisoare.
Şuşnea se află în stare de arest încă din toamna anului trecut, perioada de detenţie urmând a fi dedusă din condamnarea primită din partea magistraţilor. Şuşnea, un nume notoriu al lumii infracţionale din Iaşi, a ajuns încă o dată în vizorul legii după ce a pus în circulaţie bani falşi. El fost reţinut totuşi pentru o faptă ce a fost produsă pe 11 mai 2012. Atunci, menţionează procurorii, Denis Şuşnea ar fi sunat partea vătămată pentru a se tocmi cu privire la tranzacţia unei cantităţi de vin. Cei doi au decis să se întâlnească în zona Galata, acolo unde victima trebuia să-i dea licoarea bahică, iar Şuşnea să-l plătească. Interlopul i-a dat părţii vătămate 100 de dolari, spunându-i totodată că restul de bani, până la 550 de lei, îi va achita după ce transportă vinul acasă. Potrivit declaraţiei victimei, interlopul a luat vinul, a intrat într-un imobil şi dus a fost, pentru că nu s-a mai întors să achite restul de bani. Mai mult, victima a constatat ulterior că suta de dolari pe care o primise de la Şuşnea era falsă.
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au bătut ieri în cuie condamnarea primită de interlopul Denis Şuşnea, fost Popovici, pedepsit la instanţa inferioară la patru ani şi trei luni de închisoare.
Şuşnea se află în stare de arest încă din toamna anului trecut, perioada de detenţie urmând a fi dedusă din condamnarea primită din partea magistraţilor. Şuşnea, un nume notoriu al lumii infracţionale din Iaşi, a ajuns încă o dată în vizorul legii după ce a pus în circulaţie bani falşi. El fost reţinut totuşi pentru o faptă ce a fost produsă pe 11 mai 2012. Atunci, menţionează procurorii, Denis Şuşnea ar fi sunat partea vătămată pentru a se tocmi cu pr