Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Vasile Abrudan este noul rector al „Transilvaniei”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 20 februarie 2012 ·

Ioan Vasile Abrudan este noul rector al Universităţii „Transilvania” Braşov. Astfel au decis votanţii – cadre didactice, cercetători, reprezentanţi ai studenţilor, la sfârşitul săptămânii trecute, când s-au desfăşurat alegerile. De asemenea, tot în cadrul alegerilor de vineri a fost validată şi lista pentru componenţa Senatului Universităţii. Potrivit preşedintelui Biroului Electoral al Universităţii, prof. univ. dr. ing. Alexandru Radu, la alegeri au participat 752 alegători din totalul de 856 înscrişi pe listele de vot, ceea ce înseamnă îndeplinirea cvorumului de două treimi. În ceea ce priveşte alegerile pentru Senatul Universităţii, lista persoanelor nominalizate pentru Senat a fost votată de 91,76% dintre alegători.

„Cred că fiecare candidat a participat la aceste alegeri cu speranţa că va câştiga, iar diferenţa faţă de ceilalţi candidaţi a fost mai mare decât mă aşteptam, având în vedere evoluţia campaniei electorale. De aceea doresc să le mulţumesc tuturor colegilor pentru încrederea acordată”, a declarat, ieri, prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan. Preşedintele BE a precizat că, în urma voturilor nu au fost depuse contestaţii. „Pentru a fi eliminată orice suspiciune, în toate secţiile de vot au fost prezenţi reprezentanţi ai candidaţilor pentru funcţia de rector, ei participat şi la numărătoarea voturilor”, a declarat preşedintele prof. Radu.

Potrivit preşedintelui BE, marţi, urmează să se întrunească Senatul Universităţii, pentru validarea rezultatului alegerilor, după care, până la 1 martie va fi elabora un raport ce va fi trimis la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Ministerul trebuie să confirme rectorul până la 1 aprilie.

Cum s-au împărţit voturile

1. Prof. univ. dr. ing. Ioan Abrudan 442 voturi 58,78%

2. Prof. univ. dr. ing. Sorin Moraru 278 voturi 36,97%

3. Prof. univ. dr. ing

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 40 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 34 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum 47 minute
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°