Conferinţa de presă de duminică, de la Guvern, a lui Traian Bă­sescu e atacată şi comentată în fel şi chip, nu pentru că am fi avut de-a face cu ceva surprinzător, ci dimpotrivă. Preşedinte­le abia îşi face încălzirea, în încercarea lui de a ne spune un lu­cru simplu: "Singura parte a statului care funcţionează sunt eu.

În aceste condiţii, mai merită să discutăm despre alegeri?". Această strategie luminoasă îl va face ca, în lunile ce urmează, să atace şi să şubrezească toate partidele, inclusiv pe al său, pen­tru că Traian Băsescu îşi propune să candideze la Preşe­din­ţie nu ca expresie a unui curent politic, ci tocmai împotriva lor.

Dacă părăsim o clipă acest spaţiu polemic şi deja foarte încins, ne putem întreba cum se vede gestul preşedintelui din perspectiva cuiva atent, dar calm. Aşa cum sunt, de pildă, reprezentanţii mediului de afaceri, intern şi extern, ai pieţelor private de capital, ai unor instituţii partenere, cum ar fi FMI, UE sau Banca Mondială. Pentru că toate aceste organisme urmăresc constant evoluţiile politice de la Bucureşti.

Cred că a fost evident, din această perspectivă, că duminică am dat un serios semnal de slăbiciune. Am transmis ima­ginea periculoasă a unui Guvern fără autoritate şi competenţă, aflat la totala dispoziţie a cuiva cu autoritate şi cu încă şi mai puţină competenţă. A unei admi­nistraţii centrale impredictibile, aflată la cheremul unui om care transmite semnale în totală dezordine.

Observatorii despre care vorbim au o anumită experienţă, au repere şi pot aprecia ceea ce se petrece acum în România în funcţie de alte tipare, asemănătoare, din alte ţări. Pentru că această manieră de a fi preşedinte co­respunde numai unei anumite zone, din spaţiul CSI, cu precădere Belarusului, republica cea mai izolată din Europa. Admit, însă, există şi o diferenţă. În ge­neral, în ţările despre