La Teatrul Metropolis a avut loc de curând premiera spectacolului "Hamlet" de Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi, rolul titular fiind interpretat de actorul Marius Stănescu. Montarea (adaptarea aparţine lui Alice Georgescu) reliefează ideea, pe care regizorul o disecă pe parcursul celor aproximativ trei ore şi jumătate: destinul nu poate fi oprit; moartea e reală, restul e vis.
Cheia spectacolului este turnanta, cu un decor funcţional, creat de Bartha József, din care pot fi desprinse diverse concepţii. E ca o maşinărie, o construcţie, la prima vedere, cu două feţe, încorporând uşi, oglinzi, cavouri. Turnanta se mişcă, iar timpul se învârte. Funcţionează singură, neştiind ce aduce în următorul moment. La fiecare rotire e altceva, e altcineva. Îţi poţi imagina: Palatul Elsinore; un loc populat de oricine – burghezi, contemporani; un cimitir pregătit pentru omenire. Sau este cercul în care trăieşte Hamlet şi nu poate ieşi din el niciodată.
MOARTEA – TEMA CENTRALĂ
László Bocsárdi pune accent pe tema morţii. Groparii sunt primii care apar în scenă şi ultimii care pleacă din scenă. Ei încep şi încheie povestea care are mulţi morţi. Regizorul punctează starea lipsită de raţiune, pentru că aşa vede el piesa "Hamlet". Toată lumea moare. Nici un personaj nu rămâne viu, în afară de gropari. E "omorât" şi Horaţio, cel lăsat în viaţă de Shakespeare ca să spună povestea Prinţului de Danemarca.
Concomitent cu scena morţii Ofeliei, regizorul creează o situaţie iraţională. Toţi cei care îşi pierd viaţa intră singuri în morminte. Groparii fac rânduielile, ei fiind administratorii întreprinderii numite Moartea.
TRISTEŢEA ŞI NEBUNIA
În acest spectacol, personajele râd doar atunci când le domină nebunia. Hamlet, interpretat de Marius Stănescu, este influenţat vizibil de năluca lui Hamlet-tată, întruchipat de Flo