Câmpia Turzii, august 1601: "Duşmanii se repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. Ci unul dete cu suliţa şi-l lovi drept în inimă, iar altul degrabă îi tăe capul. Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu, pentru că nu ştiuse, nici nu prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Şi rămaseră creştinii, şi mai vârtos Ţara Românească, săraci de dânsul"

Aşa este descrisă de către cronicarii români uciderea mişelească a lui Mihai Viteazul, domnitorul care a rămas în istoria românilor drept făuritorul primei uniri a celor trei ţări româneşti. Domnitorul a cărui ucidere a adus o foarte lungă aşteptare până la următoarea Unire…

Spiritul de haită al duşmanilor

Mihai Viteazul a fost domnitor al Ţării Româneşti (1593-1601), la care a alipit Transilvania (în 1599) şi apoi Moldova (în 1600), devenind primul domnitor al celor trei ţări româneşti unite, în condiţiile în care principalele puteri ale vremii erau Imperiul German şi cel Otoman. Mărturiile vremii consemnează că, de- a lungul domniei sale, Mihai a urmărit unirea celor trei provincii româneşti folosindu-se cu abilitate atât de aliaţii săi, cât şi de duşmani.

În 1599, după victoria de la Şelimbar (18 octombrie), unde învinge oastea principelui Andrei Bathory, care guverna Ardealul, Mihai uneşte Transilvania cu Ţara Românească. Încurajat de succes, se luptă şi cu armata lui Ieremia Movila, domnul Moldovei, îl învinge. . Viteazul devenea astfel, la 27 mai 1600, "Domn al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi a toată Ţara Moldovei".

Un asemenea succes, o asemenea strategie de a domni, nu puteau să nu stârnească invidia, nemulţumirea, spiritual de haită al duşmanilor săi externi şi interni. Care nu dormeau, înlăturarea domnitorului fiind dorită de habsburgi, care nu acceptau pretenţia sa de a păstra Transilvania, de Movileşti, care nu voiau să renunţe la Moldova, spr