Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Mitrea se da la gitul directorilor de rafinarii

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 18 aprilie 2001 ·

Ministrul Transporturilor propune inasprirea regimului de colectare a taxei pentru Fondul Special al Drumurilor Publice Rafo Onesti si Rafinaria Darmanesti, precum si benzinarii bacauani sint din nou amenintati cu "fantoma taxei Basescu", pentru datoriile pe care le au la constituirea Fondului Special al Drumurilor Publice - FSDP, taxa instituita de fostul ministru al Transporturilor si pastrata in vigoare. Acum, Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei, prin Autoritatea Rutiera Romana, intentioneaza sa puna sechestru pe bunurile societatilor comerciale care inregistreaza datorii la FSDP, iar directorii care nu respecta prevederile legale privind virarea acestor contributii vor fi sanctionati cu amenda. "Am propus o ordonanta de urgenta de modificare a articolului din lege care se refera la sanctiunile aplicabile persoanelor juridice. Aceasta stabileste sanctionarea reprezentantului legal al societatii, respectiv administratorul, directorul general sau presedintele, pentru ca ei personal au datoria sa faca raportari in legatura cu vinzarile de carburanti" - a spus Miron Mitrea, ministrul Transporturilor. Propunerea se afla acum la Senat. Potrivit legislatiei in vigoare, unele societati comerciale care cumpara carburant auto trebuie sa dea o declaratie pe proprie raspundere in care se angajeaza ca nu vor folosi carburantul pe drumurile publice. Acest tip de declaratie este foarte greu de verificat si creaza foarte multe fraude. Legislatia actuala obliga societatile care produc sau comercializeaza carburant ca pina in 10 a lunii urmatoare sa prezinte un raport asupra a cantitatilor comercializate in luna anterioara. Foarte multi nu fac aceste raportari. Ordonanta prevede care sint sanctiunile pentru societatile comerciale care trebuie sa faca aceste raportari. Pina saptamina trecuta, nu se stabilise, prin ordin al ministrului, care este autoritatea c

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 33 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum o ora
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 3 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°