Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bicicleta în metrou, ultima zi de dezbatere

Publicat in Adevarul, miercuri 14 aprilie 2010 ·

Pasionaţii de mers pe bicicletă mai au două zile să-şi spună părerea, pe adresa de mail a Metrorex, cu privire la propunerea de acces cu bicla în metrou. Metrorex a lansat la 12 martie o dezbatere publică pentru a afla părerile călătorilor fideli cu privire la permiterea accesului cu bicicletele în interiorul trenurilor de metrou. Părerile le trimiteţi la adresa: contact@metrorex.ro.

Dezbaterea publică lansată de Metrorex se referă la două aspecte majore: amplasarea de rasteluri şi accesul cu bicla în metrou. Astfel, bucureştenii pot spune dacă consideră utilă amplasarea în zona staţiilor de metrou a unor suporturi (rasteluri) pentru parcarea bicicletelor pe durata utilizării metroului şi care sunt aceste staţii în opinia lor.

De asemenea, călătorii îşi pot spune părerea cu privire la transportul bicicletelor în interiorul trenurilor de metrou la sfârşit de săptămână. Cei care doresc ca în viitor să îşi poată transporta bicicleta în interiorul trenurilor de metrou pentru a se deplasa spre diverse locuri, pot trimite şi mâine un e-mail la adresa contact@metrorex.ro.

La aceeaşi adresă, iubitorii mersului pe bicicletă pot propune îmbunătăţiri ale iniţiativei conducerii Metrorex, ca de exemplu în ce staţii de metrou să fie amplasate rastelurile pentru biciclete.

600 de mailuri într-o lună

„Am primit peste 600 de mesaje de la călătorii noştri. Majoritatea dintre acestea sunt pozitive, fiind foarte mulţi «pro» care şi-au exprimat dorinţa. Vom trage o concluzie în funcţie de solicitările oamenilor care ne-au scris, iar la final vom lua o decizie în vederea depozitării bicicletelor pe timpul zilei, cât şi pentru transportul lor în interiorul trenurilor de metrou în weekend“, a spus Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex.

El a mai precizat că ar putea exista o taxă pentru transportul bicicletei cu metroul. „Dacă se intră cu b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 27 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 28 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 3 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°