Zoom MOTTO „LEONIDA: Când aude de libertate, sare şi dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: găteşte-te degrab’, Miţule, şi... hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân’ la teatru... (cu gravitate) Ei, când am văzut... ştii că eu nu intru la idee cu una cu două... EFIMIŢA: Ţi-ai găsit!... dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. LEONIDA: Ori să zici nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că adicătele «acu, unde eşti tu republican, ţii partea naţiunii...» EFIMIŢA: Aş! LEONIDA: Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!… Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume... de-ţi venea ameţeală nu altceva“ (I.L. Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea)
Adesea privim Istoria prin ochii marilor scriitori. Ce ar fi însemnat campania lui Napoleon în Rusia fără Tolstoi şi al său Război şi pace? Sau cum am privi Anglia victoriană în lipsa frescelor literare ale lui Charles Dickens? În acelaşi mod, românii îşi percep propria istorie a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea prin „simţul enorm şi văzul monstruos“ al lui Caragiale. Este şi cazul episodului „Republicii de la Ploieşti“, intrat în imaginarul istoric al românilor prin atmosfera de carnaval şi mascaradă degajată din paginile scrierilor Boborul şi Conu Leonida faţă cu reacţiunea.
În spatele „Revoluţiei de operetă“ prezentată cu atâta talent de scriitorul Caragiale se găseşte însă o pletoră de prejudecăţi ale omului politic (conservator) Caragiale. În realitate, 8 august 1870 a reprezentat un moment de cotitură în evoluţia fragedei şi încă neconsolidatei monarhii române. Unul dintre liderii conspiraţiei, pitorescul personaj Alexandru Candiano-Popescu, nota în memoriile sale: „La 8 August, spre norocul nostru, n-am izbutit. Dacă izbuteam, ne-
