A fost la un pas de moarte din cauza unui păianjen. Este vorba despre un braşovean care a ajuns la spital în timp util, înainte să apară complicaţii grave, după ce a fost înţepat de un păianjen. Incidentul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri.
Medicii spun că
a avut noroc
Gheorghe Sereianu, în vârstă de 68 de ani, lucrează ca paznic la o firmă din Braşov. Era în tura de noapte, când a fost muşcat de un păianjen. „Eram la serviciu. Am văzut un păianjen, nici măcar nu i-am dat prea mare importanţă. Am simţit cum m-a muşcat. După câteva minute, mâna a început să se umfle. Până dimineaţă, dimensiunile braţului meu parcă se dublase. M-am dus imediat la medic”, a spus Gheorghe Sereianu. Medicii spun că pacientul a avut noroc, deoarece acesta a venit la spital în timp util.
Febră şi frisoane de
la o simplă înţepătură
Bărbatul spune că a început să-l doară mâna, s-a umflat îngrozitor, apoi a făcut febră şi frisoane. Paznicul s-a prezentat la spital la doar patru ore de la producerea muşcăturii. Cadrele sanitare i-au aplicat imediat tratamentul necesar şi i-au curăţat bărbatului rana. „Acum, după tratament îmi este mult mai bine. Nici mâna nu mai este atât de umflată. E bine”, a mai spus braşoveanul înţepat de păianjen. Soţia lui Gheorghe Sereianu spune că miercuri dimineaţă, când bărbatul a venit acasă de la serviciu, a rămas înmărmurită. „Avea braţul umflat foarte tare. Era un punct mare alb în locul în care a fost muşcat de acel păianjen. Am venit imediat la medic, să nu apară complicaţii”, ne-a spus Roza Sereianu.
În alertă din
cauza caniculei
Din cauza temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă şi comportamentul albinelor a început să se schimbe. În judeţul Braşov se află mai mulţi crescători particulari de albine, iar specialiştii spun că există pericolul ca insectele să