Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Abandonul şcolar în scădere

Publicat in Adevarul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Statisticile Inspectoratului Şcolar arată că din ce în ce mai puţini elevi bucureşteni abandonează cursurile. Spre exemplu, dacă în anul şcolar 2007-2008 abandonaseră liceul 249 de elevi, în anul şcolar 2008-2009, doar 23 de tineri au renunţat la şcoală. Practic, numărul celor care abandonează a scăzut cu 90%.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a prezentat, azi-dimineaţă, statisticile anului şcolar încheiat în vara acestui an. Conform acestora, dacă în anul şcolar 2007-2008 abandonul şcolar în liceele din Bucureşti se ridica la 249, în anul 2008-2009 au fost înregistrate doar 23 de astfel de cazuri.

„În anii trecuţi situaţia abandonului şcolar în licee era nu neapărat îngrijorătoare faţă de alte oraşe ale ţării, dar numărul era mai ridicat. Anul acesta situaţia este mai bună în toate fomele de învăţământ“, a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al ISMB.

ŞCOALĂ. Chiulangiii Capitalei

Chiulul, principalul vinovat

Toţi cei care ajung în situaţia de a abandona şcoala, o fac în momentul în care numărul absenţelor este foarte mare, mai spune reprezentantul Inspectoratului. „Situaţia materială îi face să lipsească de la şcoală sau chiar nivelul de educaţie al familiei e de vină pentru chiul“, a mai spus Marian Banu.

De asemenea, dacă la nivelul primar, în general rata de abandon este mai mare în mediul urban, raportul se schimbă însă la nivelul gimnazial, unde este mai ridicată în mediul rural.

VIAŢĂ:„Donarea de celule stem este similară cu donarea de sânge“

Situaţia pe anul 2008-2009 din Bucureşti arată că, faţă de anul precedent, este în scădere şi abandonul din învăţământul primar, unde numărul celor care părăsesc şcoala este de 50, iar la nivel gimnazial -122 de elevi au renunţat la educaţie. Şi numărul elevilor din învăţământul profesional este în scăder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°