Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a închis săptămâna cursul de schimb

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Moneda naţională a recuperat din pierderea de la jumătatea zilei, iar cotaţiile au revenit sub nivelul de 4,44 lei/euro, după ce la jumătatea zilei rata de schimb a atins un maxim de 4,4430 lei/euro.

Cursul valutar BNR. Vedeţi aici evoluţia principalelor valute la cursul oficial BNR.

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4380 - 4,4395 lei, în creştere faţă de nivelul de la aceeaşi oră de joi, de 4,4350 - 4,4370 lei/euro.

La deschiderea şedinţei interbancare, transferurile s-au operat la 4,4350 - 4,4360 lei, iar în prima parte a zilei cotaţiile au urcat treptat, până la 4,4430 lei/euro.

Ulterior, leul s-a întărit uşor, pe volume reduse, rata de schimb revenind sub 4,44 lei/euro, în timp ce valutele din regiune şi-au păstrat deprecierile în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă de 4,4412 lei/euro, cu 0,6 bani mai ridicat decât nivelul de joi. În sesiunea anterioară, banca centrală a anunţat un curs de 4,4352 lei/euro.

Cursul de schimb leu/dolar american a crescut cu 0,25 bani, de la 3,2619 lei/dolar la 3,2644 lei/dolar.

În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat uşor, de la 3,6022 lei/franc la 3,6071 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi au fost de 1,28 - 1,78% pe an, de la 1,22 - 1,72% joi.

În acelaşi timp, randamentele pentru scadenţa la o săptămâna s-au situat la 1,4 - 1,9% pe an. Moneda naţională a recuperat din pierderea de la jumătatea zilei, iar cotaţiile au revenit sub nivelul de 4,44 lei/euro, după ce la jumătatea zilei rata de schimb a atins un maxim de 4,4430 lei/euro.

@N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 59 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 34 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 26 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Robert Fico „se zbate între viață și moarte” în spital, anunță vineri dimineață Viktor Orban

HotNews acum 2 ore
​Șeful guvernului maghiar a declarat vineri că omologul său de la Bratislava este încă în stare gravă, după tentativa de asasinat de miercuri, și a deplâns faptul că acesta va lipsi din campania electorală pentru alegerile europene din 6-9 iunie, sc

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

ISU Harghita Misiuni de prevenire a situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de tradiționalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Misiuni de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de pompierii militari harghiteni premergător şi pe timpul desfăşurării manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor Catolice Pe toată durata desfășurării manifest

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°