Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara. Deţinut, cercetat pentru cooordonarea unei reţele de trafic de droguri

Publicat in Romania Libera, vineri 21 iunie 2013 ·

Un bărbat încercerat la Penitenciarul Timişoara şi care ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu ţigări este cercetat de procurorii DIICOT, informează Mediafax.

El este suspectat de coordonarea unei reţele de trafic internaţional de droguri, şapte persoane fiind reţinute în acest caz.Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul este suspectat că a constituit şi a coordonat o grupare formată din tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, toţi studenţi, care aduceau cannabis din Serbia la Timişoara.

Conform surselor citate, coordonatorul reţelei de traficanţi de droguri aduse din Serbia era ajutat în organizarea transporturilor de către iubita lui, care îl vizita în penitenciar.

Bărbatul aflat în Penitenciarul Timişoara a reuşit să îşi pună oamenii pe care îi coordona în legătură cu doi cetăţeni sârbi care furnizau drogurile. Aceleaşi surse mai spun că iubita liderului grupării şi-a racolat propriul frate în afacerea cu droguri, acesta devenind, de altfel, unul dintre principalii cărăuşi. La ultimul transport, tânărul ar fi fost cel care a adus din Serbia peste un kilogram de cannabis. Drogurile erau cumpărate de la cetăţeni sârbi cu 2.000 de euro un kilogram şi revândute pe piaţa din Timişoara cu 10.000 de euro kilogramul.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată a monitorizat gruparea în timp ce făcea trei astfel de transporturi de droguri, ultimul fiind joi dimineaţă.

În noaptea de joi spre vineri, cei doi cetăţeni sârbi care furnizau drogurile au fost ridicaţi de către procurori şi duşi la audieri. În total, zece persoane au fost audiate în noaptea de joi spre vineri, iar procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele a şapte dintre acestea.

Un bărbat încercerat la Penitenciarul Timişoara şi care ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru con

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 43 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°