După cinci luni de chinuri pe patul spitalului vienez, tânăra a revenit pentru câteva zile acasă. Ar vrea să-i vadă pe toţi cei dragi, să poată fi puţin cu fiecare dintre ei.
Deşi slăbită de lungi perioade de chimio şi radioterapie, Claudia Chelan (24 ani ) îşi uimeşte apropiaţii cu forţa cu care duce lupta cu boala. Cu voce caldă şi ochi senini, poate doar puţin obosiţi, dar nu într-atât încât să pună pe cineva pe gânduri, tânăra mărturiseşte că şi-a asumat acest capitol din existenţa sa, ca pe ceva prescris de soartă să se întâmple.
A convenit că este firesc să nu înceteze să se bucure de tot ce este frumos. Se simte norocoasă că are familia aproape, prieteni care o respectă şi ţin foarte mult la ea, atât de mult încât nu au ezitat o clipă să se mobilizeze pentru a strânge cei 150.000 de euro, fără de care nu ar fi putut merge la tratament în Austria. După cinci luni în grija medicilor Spitalului Universitar de la Viena, spune că a făcut alegerea potrivită.
„Au un sistem mai bun de îngrijire a pacienţilor, mai multe resurse, toate medicamentele care le trebuie, mai mult personal. Când le spui că nu te simţi bine sunt imediat lângă tine“, povesteşte studenta Facultăţii de Medicină a Universităţii din Craiova.
„Durerile, parte din viaţa mea“
N-au fost însă deloc uşoare lunile trăite la Viena. Curele de chimioterapie agresivă, apoi şedinţele de radioterapie au supus-o la grele încercări. Spune că durerile le acceptă, devenind parte din viaţa ei. De Paşti nu a putut mânca pentru că nu putea înghiţi. „Nu ştiu cum trecea timpul. Număram câte zile mai am până se termină. Socoteam şedinţele şi mă gândeam la ce mă aşteaptă“, creionează Claudia un portret al zilelor în care le-a declarat război celulelor cancerose. După a doua cură de chimioterapie chiar le numea cu haz, „încăpăţânate“, pentru că nu cedau în faţa tratamentului.
Cunoşt
