Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guerilla Small Business-cum să faci din nimic, bici

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 ·

Cu atâtea subiecte importante în presă şi pe capul nostru cum ar fi dosarul transferurilor în fotbal şi terenul lui Gigi Becali pe care l-a cumpărat Mcdonalds, este tot mai dificil să vezi în afara agendei, spre ce este mai important. Think outside the box, cum s-ar spune!

Cred uneori că trăiesc în două Românii una superficial-senzaţionalistă, zgomotoasă, şi balcanică până în măduva oaselor şi altă Românie, reală, vie, activă, consistentă, care nu doar cugetă la viitor, ci şi-l construieşte. Spun asta pentru că săptămâna trecută am avut o întâlnire interesantă făcută sub umbrela Romanian Business Accelerator – “Guerilla Small Business” - în care tineri care vroiau să-şi deschidă o afacere au vorbit cu antreprenori tineri care deja au experienţa unei afaceri de succes. A fost interesant, pentru mine şi colegii mei de la RBA ca organizatori, nu doar să auzim povestite de noi, experienţele prin care am trecut şi aventurile dificile ale punerii pe picioare a unui business, ci să ascultăm şi să vedem puse pe hârtie, planurile de business ale celor mai tineri cu 10-15 ani, dar care vin repede din urmă, ca o nouă generaţie de antreprenori. Sloganul RBA „we bring experience to the smartest” s-a dovedit real, nu doar slogan. Întrebarea logică, la finalul discuţiei, de la cei care acum vor să înceapă o afacere, a fost: ok, care este următorul pas? Cum puteţi voi cei care aveţi experienţă să ne învăţaţi concret, pe noi, mai tineri, care acum vrem să începem, ce greşeli să nu facem şi ce reguli trebuie să respectăm pentru a avea o afacere? Iar răspunsul meu şi al colegilor mei de la RBA a fost să transformăm discuţia liberă într-o serie de module de aprofundare a “tainelor” deschiderii unei afaceri, prin cursuri de business training şi mentorship. De ce business trainning? Pentru că eu cred că dincolo de inspiraţie, este transpiraţie şi oricât de genial ai fi în busi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 44 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°