Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale vor primi miercuri votul final

Publicat in Mondo News, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Senatorii si deputatii vor da, miercuri, votul final la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014, acestia adoptand, marti seara, dupa noua ore de dezbateri, bugetele pe 2014 pentru toti ordonatorii principali de credite, transmite Mediafax. De asemenea, parlamentarii se vor pronunta prin vot miercuri si asupra proiectului Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2014. La finalul sedintei, liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, i-a cerut presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, sa supuna votului final tot marti seara proiectul de buget. “Daca tot am stat pâna noaptea, hai sa votam si bugetul national. Suntem aici, ne-a apucat noaptea, hai sa il votam”, a spus acesta.

Propunerea a fost, insa, respinsa de Zgonea. Potrivit proiectului, bugetul de stat se stabileste la venituri in suma de 100.932,3 milioane de lei, iar la cheltuieli in suma de 119.254,6 de lei, cu un deficit de 18.322,3 milioane de lei. Potrivit anuntului lui Valeriu Zgonea, Birourile Permanente reunite se vor intruni, miercuri dimineata, de la ora 10.00, iar sedinta in plenul reunit al Parlamentului va incepe o ora mai tarziu. El a adaugat ca in sedinta de miercuri Parlamentul ar mai putea sa ia act de rapoartele de activitate ale unor institutii precum Autoritatea Electorala Permanenta, SRI, CNCD, CNVM si CSA. Proiectul de lege prevede si autorizeaza, pentru anul 2014, veniturile pe capitole si subcapitole si cheltuielile pe destinatii si ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile si activitatilor finantate integral din venituri proprii. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, Consiliul Economic si Social si de comisiile sesizate pentru avizare ale Parlamentului.

Amendamentele formulate de grupurile parlame

Articolul in Mondo News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°