Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu provocat de copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 6 iunie 2005 ·

La sfarsitul saptamanii trecute, un echipaj al pompierilor militari din Pascani a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu provocat la locuinta lui Maria Lacatusu, din comuna Mogosesti Siret. Femeia, din satul Muncelul de Sus, comuna Mogosesti Siret si-a lasat cateva ore copiii nesupravegheati, care au profitat de neatentia mamei si s-au jucat cu focul in apropierea unui depozit de furaje. Cum acestea erau foarte uscate, a fost de ajuns doar o scanteie pentru a se declansa un incendiu. Cu toate ca pompierii au ajuns in cel mai scurt timp posibil la locul unde au fost solicitati, focul mistuise deja aproximativ o treime din adapostul de animale si o tona de furaje. Dupa ce s-au luat masuri pentru impiedicarea extinderii focului, pompierii au trecut la stingerea propriu-zisa a incendiului si la determinarea cauzelor care l-au provocat. "Dorim sa atragem atentia parintilor sa-si supravegheze mai atent copiii si sa le explice ca focul nu este o joaca, acesta putand deveni un dusman foarte periculos pentru viata omului", a precizat capitan Sandu Vornicu, comandantul sectiei de pompieri militari Pascani.

(I.B.)

La sfarsitul saptamanii trecute, un echipaj al pompierilor militari din Pascani a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu provocat la locuinta lui Maria Lacatusu, din comuna Mogosesti Siret. Femeia, din satul Muncelul de Sus, comuna Mogosesti Siret si-a lasat cateva ore copiii nesupravegheati, care au profitat de neatentia mamei si s-au jucat cu focul in apropierea unui depozit de furaje. Cum acestea erau foarte uscate, a fost de ajuns doar o scanteie pentru a se declansa un incendiu. Cu toate ca pompierii au ajuns in cel mai scurt timp posibil la locul unde au fost solicitati, focul mistuise deja aproximativ o treime din adapostul de animale si o tona de furaje. Dupa ce s-au luat masuri pentru impiedicarea extinderii focului, pompierii

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 39 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 6 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°