Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Ovidiu Portariuc nu este de acord cu includerea Consiliului Judeţean acum �n Zona Metropolitană

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Aşa cum era de aşteptat, şi motivaţia este credibilă (documentaţia pentru Zona Metropolitană se află într-un stadiu avansat şi are un termen limită  pentru finalizare, iar demersul Consiliului Judeţean este tardiv)  primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat  tranşant că exclude posibilitatea includerii în Zona Metropolitană a Consiliului Judeţean. „Suntem într-o fază destul de avansată şi trebuie să terminăm  în maxim o lună acest studiu de fezabilitate. A veni acum şi a solicita introducerea altor unităţi sau a CJ-ului, înseamnă să blochezi tot acest proces. Din punctul meu de vedere este total nerealistă această cerere şi nu se poate discuta de ea in momentul de faţă. După jumătate de an vom vedea, în funcţie de cum evoluează. Nu putem opri, pentru că riscăm să compromitem tot acest proces. Nu putem să ne extindem spre Nord acum, pentru că nu asta e prioritatea, ne extindem spre Suceava, pentru că acesta este logic”- a declarat Ovidiu Portariuc, în postura  de preşedinte al Zonei Metropolitane.  „Eu recomand răbdare pentru cel de-al doilea val de extindere a Zonei Metropolitane. Acest proiect ar fi dus în derizoriu dacă tot lucrăm la extinderea lui, fără materializarea unor proiecte. Aş recomanda Consiliului Judeţean să se concentreze pe proiectele pe care le are în momentul de faţă.  Vorbim de proiectul de extindere a canalizării, de deşeuri, toate în întârziere, sunt lucruri de făcut la Consiliul Judeţean ”, a  declarat  primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc.

Autori: A.B.

Aşa cum era de aşteptat, şi motivaţia este credibilă (documentaţia pentru Zona Metropolitană se află într-un stadiu avansat şi are un termen limită  pentru finalizare, iar demersul Consiliului Judeţean este tardiv)  primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a declarat  tranşant că exclude posibilitatea includerii în Zona Metropoli

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 32 minute
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 4 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 6 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°