Ca prin minune, de fiecare data cand Ion Iliescu pare aproape de sfarsitul politic, ceva il salveaza.
Ce altceva decat o scamatorie a profesorului Woland, adica a diavolului insusi, poate fi hotararea Curtii Constitutionale de a muta dosarele Revolutiei si Mineriadei, vreo 500 de volume, de la Parchetul Militar la Parchetul General, pentru a fi luate practic de la capat? Ce impiedica restabilirea adevarului si a dreptatii, un fapt normal in alte state, privind evenimentele care au fondant Romania postcomunista?
Exista evident, intotdeauna, explicatii istorice sau legale, in orice caz rationale.
Dar nu poti sa nu ramai perplex cand, cu putin timp inainte de punerea fostului presedinte sub invinuire pentru instigare la omor deosebit de grav in Mineriada din ‘90, „expertul” in Ion Iliescu, Dan Voinea, este dat la o parte, iar pronuntarea unor sentinte, proiectata intr-un viitor mult prea indepartat.
Un istoric roman povestea cum, dupa alegerile din 1996, nu l-a recunoscut pe Ion Iliescu la televizor, intrebandu-si senin amicii, spre stupoarea lor, „cine este asta”. Victoria democratiei, cu toate consecintele sale, parea atat de definitiva incat extirpase din memorie figura acestuia.
Ion Iliescu era ingropat pentru viata publica, urma sa ramana, potrivit credintei generale din epoca, un capitol nefericit in cartea de istorie si un caz pentru tribunal.
O serie de intamplari neprevazute, falimentul succesiv al guvernelor Victor Ciorbea si Radu Vasile, Mineriada din 1999 si interventia NATO in fosta Iugoslavie, conduceau la prabusirea CDR si a lui Emil Constantinescu si la resuscitarea lui Ion Iliescu. Confruntarea neasteptata cu C.V. Tudor in al doilea tur al prezidentialelor il readucea, spectaculos, la Cotroceni.
Dupa preluarea puterii de catre Traian Basescu si Alianta D.A. in 2004 eram pr
