Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atins de leucemie acută, Stilian Petrov anunţă că se retrage la 32 de ani: "Gata cu fotbalul. Mă lupt pentru viaţă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 1 aprilie 2012 ·

Vineri, căpitanul bulgar al lui Aston Villa a aflat de grava maladie. Ieri, a fost pe "Villa Park" alături de familie. În minutul 19 (numărul său de pe tricou), a fost aplaudat de un stadion întreg.

Ieri, pe "Villa Park". Puţini s-ar fi aşteptat să-l vadă pe căpitan în tribună la meciul cu Chelsea. Trecuse doar o zi de la aflarea teribilei veşti. Şi totuşi, el, Stilian Petrov, liderul lui Aston Villa, se afla acolo. Nu era singur. Alături, fiul cel mic, Christian, 5 ani. În spate, Pauline, soţia sa de 11 ani. Lîngă ea, băiatul cel mare, Stilian jr (9). Întreaga familie.

"Stan, poţi învinge!"

Înaintea partidei, jucătorul semnase autografe, făcuse poze, salutase fanii, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Dar se întîmplase. Mesajele suporterilor din jurul său spuneau totul. "Ai sprijinul fiecăruia dintre noi. STAN, POŢI ÎNVINGE!", scria pe bannerul unui adolescent. Şi erau multe asemenea cuvinte de încurajare. Iar pe teren, jucătorii lui Chelsea, adversarii, se încălzeau în tricouri purtînd pe spate numărul 19 şi numele lui Petrov. Pe piept era inscripţionat: "Gîndurile noastre sînt cu tine". Gazdele aveau şi ele un mesaj:

"Sprijin pentru Stan".

A început partida. O altă dovadă de dragoste pentru bulgar. În minutul 19, toţi spectatorii, susţinători ai lui Aston Villa şi Chelsea în acelaşi timp, l-au aplaudat pe Stilian. Au fost 60 de secunde copleşitoare.

Inspirat de Muamba

La 32 de ani, mijlocaşul cu 105 selecţii în "naţionala" Bulgariei luase deja o hotărîre. "S-a terminat cu fotbalul. Încep lupta cu viaţa. Şi vă promit că mă voi bate!", a anunţat Stilian pentru cotidianul sofiot Tema Sport, dezvăluind: "La 0-3 cu Arsenal, am avut o ciudată durere de cap în prima repriză. Apoi mi-am pierdut toată energia, ceea ce era anormal pentru mine. Seara, am făcut febră mare. Ceva rău se petrecuse". După analize, diagnosticul crud: le

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 3 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 53 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 6 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 55 minute
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°