Povestea familiei Corvinilor, dramatizată de actori cunoscuţi, a adus la castelul din Hunedoara mii de oameni. Turiştii au aglomerat grădina cetăţii medievale, transformată în decor al unui spectacol dramatic.
Actori de teatru şi de film şi-au luat în primire rolurile unora dintre cele mai îndrăgite personaje istorice ale hunedorenilor, familia Corvinilor.
Povestea vechilor stăpâni ai Castelului Corvinilor şi a lui Iancu de Hunedoara a fost transpusă într-un spectacol încărcat de dramatism, din care nu au lipsit luptele, demonstraţiile de călărie, poveştile şi umorul. „Legenda corbului” a reconstituit povestea Corvinilor, iar personajele istorice interpretate de artişti au adus la castel peste 2.000 de oameni.
Grădina a fost neîncăpătoare
Câteva sute de vizitatori nu au mai avut loc în grădina în care au fost amplasate două tribune şi au fost nevoiţi să se întoarcă din drum. Pentru cei care au prins loc pe scaunele tribunelor sau pe iarbă spectacolul a fost impresionant. „Cel mai mult mi-a plăcut povestea în sine şi personajele îmbrăcate în costume de epocă. Ne-am simţit şi noi întorşi în timp, alături de ele. Mi-au plăcut caii şi luptele şi cred astfel de evenimente ar trebui să fie organizate mai des la castel”, a spus Raluca, o tânără din Hunedoara. La rândul lor, actorii s-au declarat impresionaţi de numărul mare de spectatori. Foto FOTO Legenda Corbului, Castelul Corvinilor
Festivalul medieval a fost organizat de două organizaţii neguvernamentale, cu sprijinul autorităţilor locale. S-a desfăşurat, atât vineri, câr şi sâmbătă, şi a adus un număr mare de turişti la castel. „A fost un eveniment aşteptat de hunedoreni şi de turiştii care au vizitat n aceste zile castelul. Noi ne dorim să promovăm imaginea Castelului Corvinilor şi a Hunedoarei, iar acest festival a fost un bun prilej pentru a o face”, a spus primarul Hune