Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„În tot ce scriu sînt furiosamente eu însumi“

Publicat in Observator Cultural, vineri 4 iunie 2010 ·

Aţi absolvit filologia la Universitatea Complutense. Cum aţi alunecat spre teatru? Trăind la Madrid, am avut norocul să văd spectacole foarte bune încă de cînd eram foarte tînăr. De obicei, vorbesc despre un început la 16 ani: am văzut Unchiul Vania de Cehov, în regia lui Layton, Bodas que fueron famosas… (…del Pingajo y la Fandanga) de Rodríguez Méndez în regia lui Gómez. Cînd am terminat facultatea, am început să lucrez în administraţie la Festivalul de Toamnă de la Madrid. În 1989 am fost director al Teatrului Rojas din Toledo şi cam tot atunci am început să particip la ateliere de scriere dramatică: primul a fost cu Ernesto Caballero, în acelaşi an. În 1992 – deja scrisesem Mariana – am participat la atelierul organizat de Centrul Naţional pentru Noi Tendinţe Scenice, cu Marco Antonio de la Parra – unde m-am întîlnit cu Angélica Liddell –, din care s-a născut colectivul El Astillero şi unde mi-am terminat piesa Para quemar la memoria/ Ca să punem pe foc memoria, Premiul Naţional Calderón de la Barca. Ne puteţi spune mai multe despre ideea Teatrului del Astillero, proiectul colectiv pe care l-aţi fondat în 1993 împreună cu Luis Miguel González Cruz, Raúl Hernández Garrido şi Juan Mayorga? După experienţa atelierului cu Parra din 1992, Luis Miguel, Raúl şi Juan mi-au propus să continuăm împreună tipul acesta de lucru, ceea ce presupunea să le prezentăm celorlalţi proiectele proprii şi să primim de la ei şi referinţe sau idei, şi critici dure, sincere şi profunde. Timp de doi ani, am scris texte personale şi am propus proiecte comune de scriitură. În 1995, a fost vorba să ne asumăm producţia piesei mele, Para quemar la memoria/ Ca să punem pe foc memoria, care, fiindcă primise Premiul Calderón, beneficia de o mică subvenţia din partea Ministerului Culturii. Regizorul piesei, prietenul meu Guillermo Heras, ne-a propus să facem încă un pas: Guillermo s-a integra

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 54 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°