Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovit cu bâta în cap

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 5 noiembrie 2012 ·

Un bărbat din comuna Obrejiţa se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovit în cap cu o bâtă. Victima, Ionel M., a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sfântul Pantelimon” din Focşani în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.00. Medicii l-au diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis prin agresiune, plagă contuză temporo-parietală stângă, fractură temporo-parietală şi hemoragie subarahnoidiană“. Pentru că starea sa de sănătate era foarte gravă, bărbatul a fost transferat la Spitalul „Bagdasar Arseni” din capitală.

Poliţiştii şi procurorii au aflat de incident şi au deschis o anchetă în acest caz, fiind vorba de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Ieri, un poliţist din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea au mers la Obrejiţa, pentru a face cercetări. Potrivit unor surse, agresorii, trei tineri, care ar fi şi fraţi, ar fi avut un conflict cu fiul victimei. Ionel M., în timp ce se afla într-un bar din loca-litate, i-ar fi întrebat pe cei trei de ce s-au legat de fiul său şi ce au avut cu el.

Agresorii s-au enervat că au fost luaţi la întrebări, iar unul dintre ei a lovit victima cu o bâtă în cap, provocându-i leziuni grave.

Potrivit unor surse, victima şi fiul său sunt două persoane liniştite, care nu au creat niciodată probleme în comună. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre presupuşii autori. Cunoscuţii acestora ne-au spus că aceştia au mai fost implicaţi în scandaluri, iar acum ar încerca să scape de acuzaţii şi să dea vina pe o altă persoană, care nu are nicio vină.

Anchetatorii vor stabili în urma verificărilor cine l-a lovit pe bărbat, dar şi care a fost motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie. În funcţie de ceea ce se va stabili, vor fi luate şi măsurile care se impun, potrivit legii

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°