Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua achiziţie a 'câinilor' a surprins pe toată lumea! Ţălnar e convins să îl titularizeze imediat după asta. Ce a 'arătat' Rullo în cantonamentul de la Braşov:

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Fundaşul italian a stat ieri permanent în plutonul fruntaş la alergările din Poiană şi a mărturisit că este sută la sută apt de joc

În cazul în care actele vor fi semnate săptămâna viitoare, Erminio Rullo (29 ani) este gata să intre pe teren încă de duminica viitoare, împotriva Astrei

Sosit joi după-amiază la Bucureşti, Erminio Rullo a plecat direct la Poiana Braşov, acolo unde Cornel Ţălnar şi-a cantonat echipa până astăzi. În consecinţă, ieri dimineaţă, fundaşul italian a alergat umăr la umăr cu ceilalţi dinamovişti pe pantele din Poiana Braşov. Fundaşul stânga s-a menţinut mereu în plutonul fruntaş şi nu a arătat că ar avea probleme în ceea ce priveşte condiţia fizică. De altfel, Rullo le-a explicat încă de joi seară antrenorilor că este pregătit, în ultimul timp antrenându-se la capacitate maximă cu Lecce, formaţia care l-a format. În cazul în care jucătorul va trece de controlul medical şi va semna un contract cu cei din "Ştefan cel Mare", acesta ar putea fi introdus titular în partida cu Astra.

82 meciuri în Serie A şi-a trecut Rullo în CV, pentru Lecce şi Napoli

În amicalul de joi, cu ASF Zărneşti, pe banda stângă a apărării, titular a fost Andrei Radu, jucător în vârstă de doar 16 ani

Fundaşul italian a stat ieri permanent în plutonul fruntaş la alergările din Poiană şi a mărturisit că este sută la sută apt de joc

În cazul în care actele vor fi semnate săptămâna viitoare, Erminio Rullo (29 ani) este gata să intre pe teren încă de duminica viitoare, împotriva Astrei

Sosit joi după-amiază la Bucureşti, Erminio Rullo a plecat direct la Poiana Braşov, acolo unde Cornel Ţălnar şi-a cantonat echipa până astăzi. În consecinţă, ieri dimineaţă, fundaşul italian a alergat umăr la umăr cu ceilalţi dinamovişti pe pantele din Poiana Braşov. Fundaşul stânga s-a menţinut mereu în plutonul fr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°