Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bobocei de vedetă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 septembrie 2008 ·

Le-au verificat ghiozdanele, unghiuţele, batistuţele şi i-au însoţit în prima zi de şcoală. Câteva dintre vedetele noastre ne-au povestit cum au primit primele zile de şcoală ale odraslelor.

1 /.

Mihai, puştiul de clasa I al lui Lucian Mândruţă, a atacat prima zi de şcoală cu un ritual ceva mai drastic decât era obişnuit, „cu dinţii periaţi până la transparenţă şi unghiile gata de inspecţie (mai ales că are o colegă de bancă, îmi aduc aminte cât contează asta!), freza pe-o parte şi ghiozdanul făcut“, ne-a povestit ştiristul Antenei 1.

Trezirea la 5.00

În ziua de 15 septembrie, telespectatorii ar fi trebuit să fie îngăduitori cu eventualele bâlbâieli ale lui Mândruţă, pentru că trezitul prea din zori poate dăuna fluxului verbal. „Am fost toţi nişte zombi (în special eu!) pentru că ne-am trezit la 5.00 dimineaţa, ca să fim siguri că ajunge la şcoală.“ Emoţii uriaşe, grabă mare, fotografii, discuţii cu doamna învăţătoare, prin toate acestea a trecut cu demnitate Lucian Mândruţă, în prima zi de şcoală a fiului lui. „Am reuşit să nu plâng în dimineaţa în care l-am văzut atât de mare şi de pătruns, şi de împopoţ onat...“.

De azi înainte, Mihai va trebui să suporte ingerinţele tatălui său în treburile şcolii, pentru că, ameninţă Mândruţă, „de îndată ce va primi teme, voi începe campanie de verifică ri, aşa, ca la Curtea de Conturi“. Treaba o să se relaxeze „cam în 12 ani, când apar fetele şi nu mai vor să plece!“, a completat amuzat tăticul.

Mugur Mihăescu, în banca lui

Dacă Lucian Mândruţă a fost martorul primei zile de şcoală din viaţa lui Mihai, Mugur Mihăescu şi-a însoţit fiica, Ivona, la prima zi de şcoală din clasa a V-a, la Liceul Bilingv.

„Ivona a fost foarte emoţionată. Nu a dormit două nopţi, tot pregătindu-se pentru această zi. Emoţiile ei mi le-a transmis şi mie. Luni,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 35 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 26 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 35 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°