La începutul acestei săptămâni, subprefectul Szakal Andras (foto) a anunţat că intenţionează să amendeze primarii şi secretarii din trei comune, pe motiv că de aproape patru ani nu au emis titlurile de proprietate pentru cererile de revendicare depuse pe Legea 247. Era vorba despre localităţile Cristian, Sâmbăta de Sus şi Şinca Veche. Se pare că ameninţarea a avut roade, mai ales că amenzile care ar fi putut fi date primarilor şi secretarilor sunt cuprinse, potrivit legii, între 100.000 şi 150.000 de lei. Ieri, însă, în cadrul şedinţei Comisiei judeţene de profil, au fost validate toate documentaţiile aferente comunei Cristian, urmând ca săptămâna viitoare să se deruleze aceleaşi proceduri şi pentru celelalte două localităţi. „Se pare că edilii au ţinut seama de avertismentele noastre şi s-au conformat. Imediat ce se vor finaliza validările, se va putea intra în linie dreaptă cu atribuirea titlurilor de proprietate”, ne-a declarat subprefectul Szakal Andras. Până la începutul acestei săptămâni, la Şinca Veche şi la Sâmbăta de Sus nu fusese soluţionată nicio cerere, din totalul de 460, respectiv, 375, în timp ce la Cristian erau restante 100 de dosare, din 300 depuse. La începutul acestei săptămâni, subprefectul Szakal Andras (foto) a anunţat că intenţionează să amendeze primarii şi secretarii din trei comune, pe motiv că de aproape patru ani nu au emis titlurile de proprietate pentru cererile de revendicare depuse pe Legea 247. Era vorba despre localităţile Cristian, Sâmbăta de Sus şi Şinca Veche. Se pare că ameninţarea a avut roade, mai ales că amenzile care ar fi putut fi date primarilor şi secretarilor sunt cuprinse, potrivit legii, între 100.000 şi 150.000 de lei. Ieri, însă, în cadrul şedinţei Comisiei judeţene de profil, au fost validate toate documentaţiile aferente comunei Cristian, urmând ca săptămâna viitoare să se deruleze aceleaşi proceduri şi pentru cele