Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se strânge laţul în cazul jafului maşinii Poştei de la Neamţ. Sechestru pus pe bunurile suspecţilor

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Şapte persoane sunt suspectate că au participat la cel mai mare jaf comis în Neamţ. Pe 16 mai 2013, maşina Poştei care transporta 2,3 milioane lei, banii pensionarilor, a fost atacată la drumul mare de mai mulţi indivizi. Protejaţi de cagule, aceştia au furat banii şi i-au sechestrat pe cei doi angajaţi care asigurau transportul.

Anchetatorii au adunat probe suficiente pentru a face legătura între cazul jafului la maşina Poştei (16 mai 2013) şi tentativa de jaf de la schitul „12 Apostoli” de lângă Vatra Dornei (august 2013), respectiv jaful comis la mănăstirea Bisericani (octombrie 2013).

Citeşte şi: Stareţul Mănăstirii Bisericani, jefuit de banii pentru clopotniţă

Zilele trecute s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul jafului la maşina Poştei, vizate fiind şapte persoane implicate în acest caz. Asupra bunurilor suspecţilor aflaţi în prezent în arest s-a instituit sechestru asigurator pe mai multe imobile şi autoturisme, în vederea recuperării pagubei.

Este vorba de fraţii Cristian, Florin şi Rareş Petrache şi Robert Enăşel, toţi patru din comuna Dumbrava Roşie, de lângă Piatra Neamţ. După gratii au ajuns ulterior şi Romulus Agafiţei, Florin Feraru, şi Eduard Mărgean, toţi din Piatra Neamţ.

În cazul fraţilor Petrache şi a lui Robert Enăşel, anchetatorii au constatat că în ultima jumătate de an aceştia au început să cheltuie sume mari, şi-au construit case şi şi-au cumpărat maşini de lux. În urma a două runde de percheziţii, poliţiştii au descoperit la domiciliul fraţilor Petrache aproape 50.000 de lei şi câteva mii de euro. La ultima descindere, sub duşumeaua casei au fost găsiţi ascunşi 20.000 de lei şi circa 3.000 de euro.

Suspecţii nu recunosc implicarea în jaful maşinii Poştei şi susţin că bunurile şi banii descoperiţi au fost obţinuţi după ce au muncit în străinătate.

J

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 38 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 51 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°