Preşedintele Traian Băsescu a declarat că deputatul Mihail Boldea este perfect localizat în Africa, dar că nu se doreşte reţinerea lui pentru a se întoarce în ţară prin intermediul autorităţilor române. "Este o problemă extrem de importantă cazul Boldea. Nu am să intru în niciun fel de detalii, este perfect localizat, în orice moment se poate declanşa operaţiunea de reţinere. Nu vrem să se producă o reţinere a domnului Boldea, pentru că este în interesul nostru pentru că a plecat legal să fie protejat de riscurile arestării de alte state. Obiectivul este ca domnul Boldea să vină prin intermediul autorităţilor române, sper să reuşim să-l atingem", a declarat Traian Băsescu.
Declaraţia a fost făcută înainte ca preşedintele Băsescu să plece către Seul, la cel de-al doilea Summit privind Securitatea Nucleară, la invitaţia omologului sud-coreean, Lee Myung-bak. La summit vor fi reprezentate peste 50 de state şi 4 organizaţii internaţionale, respectiv ONU, AIEA, UE şi INTERPOL.
Mesajele preşedintelui Băsescu: Preşedintele Traian Băsescu a declarat că deputatul Mihail Boldea este perfect localizat în Africa, dar că nu se doreşte reţinerea lui pentru a se întoarce în ţară prin intermediul autorităţilor române. "Este o problemă extrem de importantă cazul Boldea. Nu am să intru în niciun fel de detalii, este perfect localizat, în orice moment se poate declanşa operaţiunea de reţinere. Nu vrem să se producă o reţinere a domnului Boldea, pentru că este în interesul nostru pentru că a plecat legal să fie protejat de riscurile arestării de alte state. Obiectivul este ca domnul Boldea să vină prin intermediul autorităţilor române, sper să reuşim să-l atingem", a declarat Traian Băsescu.
Declaraţia a fost făcută înainte ca preşedintele Băsescu să plece către Seul, la cel de-al doilea Summit privind Securitatea Nucleară, la invitaţia omologului sud-coreean, Lee Myun