Guvernul bulgar va investi anul acesta 2,5 milioane euro în promovarea turismului din Bulgaria la nivel internaţional, scrie Novinite. Potrivit serviciului de presă al cabinetului bulgar, fondurile vor fi utilizate pentru participarea ţării la peste 35 de târguri de turism şi seminarii internaţionale, precum şi la deplasări în scopuri jurnalistice. Până în anul 2009, sectorul turismului din Bulgaria a fost administrat de agenţia de stat pentru turism, care avea un buget anual de 5 milioane leva (2,55 milioane euro). După ce conducerea guvernului a fost preluată de premierul Boiko Borisov, agenţia a fuzionat cu ministerul economiei şi energiei.
Numărul gospodăriilor din Polonia care se confruntă cu sărăcia a crescut în 2011 pentru prima oară în ultimii şase ani, scrie publicaţia Dziennik Gazeta Prawna, citată de Warsaw Business Journal. Aproximativ 2,6 milioane de polonezi, echivalentul a 6,7% din populaţia totală a ţării, trăiau într-o sărăcie adâncă anul trecut, număr în creştere cu un punct procentual faţă de 2010. "Acesta este parţial efectul avansului redus al salariilor timp de cel puţin doi ani şi al şomajului ridicat şi în creştere", a afirmat Waldemar Urbaniak, professor de sociologie la Universitatea Szczecin din Polonia. Pentru anul acesta se estimează că numărul polonezilor care se confruntă cu sărăcia va creşte.
Monopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom va colabora cu compania energetică argentiniană YPF pentru a explora şi a extrage petrol şi gaze naturale în ţara sud-americană, a declarat Hector Timerman, ministrul de externe al Argentinei, potrivit Ria Novosti. Specialiştii de la Gazprom se vor întâlni cu reprezentanţii YPF pentru a stabili detaliile unei posibile colaborări. În luna mai, preşedinta Argentinei a semnat o lege prin care a expropiat 51% din acţiunile YPF deţinute anterior de compania petrolieră spaniolă Repsol