Istoria literaturii române contemporane

Nu există prea multe posibilităţi de a intitula o sinteză de istorie a literaturii române contemporane. Alex. Ştefănescu a publicat o astfel de carte, îndelung lucrată şi foarte aşteptată, la sfârşitul anului 2005, optând, după reflecţii şi deliberări, pentru soluţia cea mai simplă şi cea mai firească în adoptarea unui titlu: Istoria literaturii române contemporane, adăugând menţiunea perioadei la care se referă, 1941-2000, pentru a nu exista nici un fel de dubii. Un titlu e o convenţie ca oricare alta. Se înţelege că o astfel de istorie nu poate fi decât subiectivă, încât un adaos prevenitor în acest sens (al subiectivităţii anunţate) ar fi fost inutil. Pe de altă parte, accentul pus în titlu pe subiectivitatea asumată ar fi putut crea impresia că se protejează sub o umbrelă banală, pentru a întâmpina astfel orice reproşuri. O neutralitate decentă e mai recomandabilă. În ,precizările preliminare", Alex. Ştefănescu menţionează că a avut în vedere alte titluri, la care a renunţat. Primul, în ordine cronologică, fusese Istoria exactă a literaturii române contemporane, sub care a început să publice în revista ,Tomis" primele fragmente, în urmă cu trei decenii. Această calitate afişată în titlu ar fi orientat lectura - crede pe bună dreptate autorul - înspre ,exactitatea informaţiilor", ceea ce ar fi predispus cititorul la vânarea anumitor greşeli sau inadvertenţe. Astfel, m-aş fi grăbit să spun că prima inexactitate pe care am găsit-o e aceea că Ovidiu Cotruş, unul dintre persecutaţii epocii comuniste, arestat în 1952 şi condamnat la închisoare, ar fi fiul lui Aron Cotruş (p. 29), când el este, de fapt, nepotul poetului. Sau, altă eroare: D. R. Popescu ,în 1970 devine redactor la revista Steaua" (p. 557), când, de fapt, în 1970 D. R. Popescu devine redactor-şef la revista Tribuna"; la Steaua era din 1956, întâi corector, apoi