Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi practice pentru o relaţie armonioasă

Publicat in Adevarul, joi 19 noiembrie 2009 ·

Încercările de a ne găsi jumătatea ne fac să adoptăm comportamente diferite.

De câte ori ne-am consolat spunându-ne că următoarea relaţie va fi mai bună decât precedenta? Ne-am gândit vreodată clar ce aşteptăm de la o relaţie sau care sunt aspectele esenţiale care ne vor face să ducem o viaţă armonioasă alături de partener? Dar ce se întâmplă atunci când suntem mereu respinşi sau, pur şi simplu, nu reuşim să trecem de prima întâlnire?

Perfecţiunea este o iluzie

În ajutorul nostru vin specialiştii, cu sfaturi practice despre cum să ne comportăm şi ce atitudine să adoptăm. Iar acum, pentru prima dată, la Zone Club avem posibilitatea să urmărim o emisiune care ne învaţă, pas cu pas, ce trebuie să facem pentru a ne găsi jumătatea. Este vorba despre emisiunea „Matt Titus, peţitor de meserie“, difuzată la Zone Club, în fiecare vineri, de la ora 21.10, şi în fiecare sâmbătă de la 22.00.

Pornind de la premiza că per­fecţiunea este o iluzie, Matt Titus, însoţit de o echipă com­pusă din soţia lui, jurnalista Tamsen Fadal, şi asociatul Eddie Varley, foloseşte o metodă realistă de a găsi perechi pentru clienţii săi, mai puţin norocoşi în dragoste. Trecut el însuşi prin experienţe similare, Matt Titus nu se sfieşte să vorbească despre peripeţiile sale din perioada burlăciei şi cum a reuşit să depăşească stadiul de „inimă frântă“, pentru a deveni peţitor de meserie.

Dacă Matt îi sfătuieşte pe bărbaţi ce trebuie să facă efectiv în timpul unei întâlniri, Tamsen Fadal le oferă doamnelor sfaturi despre cum să se îmbrace, cum să flirteze şi cum să afişeze un comportament încrezător.

Matt Titus îţi vine în ajutor

Matt şi Tamsen se joacă de-a „Cupidon“, pregătindu-şi clienţii să dezvolte relaţii armonioase, bazate pe respect, reciprocitate şi comunicare. Ei nu se rezumă doar la emisiune, ci ajută oamenii din întreaga lume prin intermed

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 40 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 24 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 52 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 34 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°