Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Agentul de pază de la metrou care a înapoiat o geantă cu bani, premiat de şefi: „Şi proprietarul a vrut să-mi dea bani, dar am refuzat”

Publicat in Adevarul, joi 3 martie 2011 ·

Florin Antonescu, angajat al firmei de pază de la metrou, a găsit în data de 28 februarie, pe Magistrala 2, între staţiile Aurel Vlaicu şi Pipera, o geantă în care erau 1.500 de lei, mai mulţi bani decât are el salariul într-o lună. Bărbatul spune că nu a fost deloc tentat să ia banii. Cu câteva luni mai devreme, colegii săi găsiseră o altă geantă, cu 20.000 de dolari, pe care au înapoiat-o proprietarilor.

Nu e ușor să fii agent de pază la metrou, susțin șefii tânărului de 22 de ani care pe 28 februarie a descoperit pe una dintre banchete o geantă care i-a atras atenția. Lucrează de peste un an la firma Scorseze și a fost pentru prima dată când a găsit ceva de valoare.

„Eram între stațiile Aurel Vlaicu și Pipera când am observat geanta. Nu era nimeni pe lângă ea, am ajuns la capăt de linie și împreună cu mecanicul am luat-o și am dus-o în cabină“, a povestit tânărul. A căutat un act de identitate ca să afle proprietarul și atunci a dat peste suma de 1.573 de lei și mai multe documente.

„Am mers la polițe unde am dat declarație și la vreo 15 minute a apărut și proprietarul genții. Mi-a povestit că a fost îngândurat și a uitat complet de ea în timp ce se afla în metrou. După 300 de metri și-a dat seama că nu o mai mare“, a mărturisit Florin. El l-a descris pe proprietar ca fiind un om serios, dar care arăta foarte obosit. Actele din geantă erau și ele de valoare.

„Imediat ce am găsit geanta, primul gând a fost să-l găsesc pe proprietar pentru că era posibil să conțină ceva important pentru el“, a mai spus agentul.

Florin Antonescu spune că nu a fost nicio clipă tentat să ia banii deși șefii lui au spus că acesta câștigă o sumă aproximativ la fel cu cea găsită.

„Proprietarul mi-a mulțumit și deși a vrut să-mi ofere o sumă de bani, am refuzat“, a mărturisit Florin Antonescu. În schimb, el va fi premiat de firma la care este angajat. @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 23 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°