Istoria politică a României a fost tăiată în două. Nu vom mai putea vorbi decît de evenimente petrecute înainte sau după 13 martie 2005, ora 14. Esta momentul secant la care CVT a decis să lase din mîini timona, coarnele, volanul şi gulerul Partidului România Mare. Ocazie cu care partidul s-a dat peste cap, regăsindu-se sub exigenţele unei noi titulaturi - Partidul Popular România Mare. Gestul tribunului face parte (pentru prima oară în istoria formaţiunii) dintr-o logică plauzibilă. La ultimele alegeri, PRM-ul a obţinut un scor amărît, iar liderul său s-a situat sub această ştachetă. Pentru un partid foarte vizibil încă din 1990, ratarea constantă a coridoarelor puterii era frustrantă şi nucleul dur a început să murmure. În al doilea rînd, Vadim devenise sinonim cu xenofobia, calomnia şi gesticulaţia populistă, detalii jenante în contextul unionismului pan-european. În fine, preşedintele PRM ajunsese la limita retoricii sale, edificată pe insulte strategice şi divagaţii cioclopedice. Strivit între eşecuri externe şi presiuni interne, Vadim Tudor a cedat, lăsînd partidul să plutească fără lestul personalităţii sale colţuroase. Rămîne însă de văzut în ce măsură noua formaţiune, Partidul Popular România Mare, chiar are veleităţi diferite de predecesorul său. Printr-o procedură declarat nedemocratică, în fruntea sa a fost pus Corneliu Ciontu, reprezentant (în aparenţă) al liniei moderate şi (cu siguranţă) al discursului mediocru. Situat la antipodul energetic al predecesorului său, dl Ciontu nu este capabil să asigure mai mult decît un interimat pînă la adevărata reconfigurare a partidului. Eveniment care s-ar putea produce la congresul din toamnă. De-abia atunci se va vedea în ce măsură PRM-ul a fost animat de o figură pretins mesianică sau de o atitudine ideologică fermă. Cred că scurgerea de voturi din toamna lui 2004 (şi nu pretinsa fraudare a alegerilor, aşa