Cel puţin 43 de manifestanţi au fost ucişi, dintre care unii cu gloanţe, miercuri, la Cairo, în timp ce poliţia a dispersat două reuniuni ale susţinătorilor preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, potrivit unui jurnalist al AFP care a numărat cadavrele, toate aparţinând unor bărbaţi, informează Mediafax.
Fraţii Musulmani, confreria lui Morsi, anunţă, la rândul lor, peste 250 de morţi, dar bilanţul nu poate fi confirmat.
---
Un jurnalist AFP a putut să numere 17 cadavre aliniate într-o morgă improvizată, în Piaţa Rabaa al-Adawiya, pe care manifestanţi o ocupă de peste o lună, reclamând reinstalarea în funcţie a lui Morsi, destituit şi arestat de armată pe 3 iulie.
---
Cel puţin 15 persoane au fost ucise miercuri, inclusiv prin împuşcare, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de ocupare, la Cairo, susţinători ai fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi, relatează Mediafax.
---
Confruntări violente între susţinători ai lui Mohamed Morsi şi opozanţi ai regimului său islamist s-au soldat cu un mort, marţi seara, la Cairo, în contextul în care susţinători ai fostului preşedinte au manifestat marţi în zona a două ministere, transmite Mediafax.
Potrivit forţelor de securitate egiptene, o persoană a fost ucisă, iar alte cel puţin zece au fost rănite, în urma unor confruntări cu arme de foc. De asemenea, locuitori din cartierul Gizeh au spart vitrina unui magazin aparţinând unor islamişti, relatează AFP.
Aceste confruntări au izbucnit pe fundalul unei tensiuni, care continuă să crească din cauza unei posibile intervenţii a autorităţilor cu scopul de a dispersa mii de susţinători ai lui Morsi care ocupă două pieţe în Cairo.
Unul dintre marşurile acestora a degenerat, pentru o scurtă perioadă de timp, în zona Ministerului Bunurilor religioase, unde au izbucnit