Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaccinul care opreşte cancerul

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

Un vaccin care opreşte răspândirea în organism a tumorilor provocate de cele mai periculoase tipuri de cancer - mamar, intestinal şi cervical - a fost creat de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Noul vaccin, care este deja testat pe pacienţi umani, micşorează tumorile şi opreşte răspândirea lor în organism. Cancerul este mult mai uşor de tratat şi chiar de vindecat în unele cazuri, graţie chimioterapiei şi a unor medicamente specializate, atunci când tumorile sunt concentrate într-o singură zonă a corpului.

Mii de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an cu ajutorul acestui vaccin, care pare să fie eficient şi în cazul cancerului de pancreas şi a celui ovarian, a declarat inventatorul său, profesorul Ray Iles de la Middlesex University din Marea Britanie. În opinia sa, noul vaccin ar putea ajunge pe piaţă într-un interval de cel mult cinci ani.

În ciuda progreselor înregistrate de medicina modernă, şase tipuri de cancer fac peste 40.000 de victime în fiecare an în Marea Britanie. Cancerul de vezică, care ocupă locul al patrulea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer la bărbaţi, ucide peste 5.000 de britanici în fiecare an şi doar jumătate dintre pacienţi reuşesc să trăiască mai mult de cinci ani după diagnosticare.

Cancerul de pancreas face peste 7.600 de victime în fiecare an în Marea Britanie. Pacienţii au doar 3% şanse de supravieţuire în primii cinci ani de la diagnosticare.

Cancerul mamar reprezintă cel mai des întâlnit tip de cancer în Regatul Unit, peste 45.000 de cazuri fiind diagnosticate în fiecare an. Această maladie face în fiecare lună peste 1.000 de victime.

Vaccinul creat de cercetătorii de la Middlesex University a fost conceput pornind de la premiza potrivit căreia cele mai periculoase tumori produc un hormon care există în mod normal în organism doar pe perio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condiţiile în care SUA revin la un ritm obişnuit de furnizare de arme Kievului după ce congresmenii au adoptat legea care alocă în acest s

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 45 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°