Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a decis vineri, 16 august, retragerea licenţei companiei Eventis Mobile SRL pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă celulară, standardul GSM, în bandă de frecvenţe 900MHz.
Directorul ANRCETI Grigore Varaniţa a spus că decizia Consiliului a fost precedată de o hotărâre de suspendare temporară a valabilităţii licenţei deţinute de Eventis Mobile, luată la cererea administratorului procedurii de insolvabilitate a companiei şi validată ulterior prin hotărârea Judecătoriei Ciocana din 29 mai 2013.
Decizia respectivă prevede expres cerinţa de a înştiinţa în scris ANRCETI despre înlăturarea circumstanţelor ce au dus la suspendarea licenţei, cu 10 zile înainte de data când se încheia termenul de suspendare. Drept dovadă legală despre înlăturarea circumstanţelor ce au dus la suspendarea licenţei poate servi, potrivit Codului de procedură civilă, doar hotărârea instanţei de judecată, ce a emis hotărârea de suspendare a licenţei.
„Instanţa de judecată nu a emis hotărârea corespunzătoare, nu a stabilit înlăturarea circumstanţelor ce au dus la suspendarea licenţei. Aceste fapte justifică temeinicia legală a deciziei ANRCETI privind retragerea licenţei companiei Eventis Mobile SRL” a declarat Varaniţa.
Conform legislaţiei în vigoare, decizia ANRCETI urmează a fi depusă în instanţa de judecată în vederea emiterii pe marginea acesteia a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Tranzacţie de 49 de milioane de lei
Aminitim că la 14 mai 2013 compania moldovenească Iulerom a cumpărat toate activele firmei Eventis Mobile, care de mai bine de trei ani e în proces de insolvabilitate. Tranzacţia în valoare de 49,1 milioane de lei a fost confirmată la 18 iunie 2013 şi de Curtea de Apel Chişinău, procedură