„Politics, it seems to me, for years, or all too long, has been concerned with right or left instead of right or wrong.“ (Richard Armour) Lupta electorală, sfîrşită acum în America, şi cea din România, abia la început, nu ne oferă prea multe instrumente pentru comparaţie, atît din motive evidente, precum deosebirile de grad şi de natură dintre cele două sisteme politice, dar şi din motive precum calitatea dezbaterii, claritatea mesajelor trimise electoratului şi coerenţa acestora. Ne vom mărgini doar asupra abordării celor două campanii pe o temă dezbătută cu ardoare la noi, pentru prima dată: educaţia. În America, poziţiile celor doi contracandidaţi care contează sînt clare. McCain „will shake up failed school bureaucracies with competition“. Pe scurt, va zgudui birocraţia din şcolile ineficiente, folosind competiţia, le va oferi părinţilor putere de decizie asupra şcolilor şi va răsplăti doar profesorii buni. Cu alte cuvinte, va reforma, tăios, nepopulist, ceea ce nu merge în educaţia din statele Americii. Poziţia lui Obama este mai nuanţată, mai detaliată şi mai elaborată, dar se învîrte în jurul ideii de acces la educaţie: „no child left behind“, după cum spune el. Promite burse sociale, susţine întărirea Departamentului de Educaţie, se apleacă asupra educaţiei timpurii şi, în general, este convins că educaţia este treaba statului, văzînd politica de resurse umane ca pe o problemă în care statul federal trebuie să intervină prin politici specifice. În domeniul resurselor umane (profesori), sloganul lui Obama este: „recrutează, pregăteşte şi menţine profesorii în sistem“. Evident, ambii candidaţii se referă la sistemul public de educaţie american. La noi, dezbaterea din educaţie este, după cum ştiţi, asfixiată de tema creşterii salariilor profesorilor din singurul şi din omniprezentul sistem de educaţie pe care îl avem: cel public. Restul dezbaterii este o