Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta privind activităţile CIA în România are "deficienţe"

Publicat in Romania Libera, duminică 1 iulie 2012 ·

Ancheta parlamentară realizată în România, în 2008, privind presupusele "transferuri extraordinare" efectuate de CIA, conţine numeroase "deficienţe", susţine organizaţia pentru drepturile deţinuţilor Reprieve, catalogând concluziile anchetei drept o încercare de "muşamalizare".

"Noile date ale zborurilor, căutate şi analizate de experţii Reprieve, relevă deficienţe clare în aşa-numita investigaţie a Parlamentului României privind centrul secret de detenţie şi cursele pentru transferuri extraordinare efectuate pe teritoriul României", precizează organizaţia britanică Reprieve, într-un raport care poate fi vizualizat la adresa www.reprieve.org.uk/, citat de Mediafax.

Fostul preşedinte al comisiei parlamentare privind presupuse centre de detenţie CIA în România, Norica Nicolai, declara în 2011 că noile date privind zborurile CIA sunt "uşor confuze şi total nerelevante", ea precizând că ancheta Parlamentului din 2008 a exclus clar posibilitatea existenţei unor închisori, dar nu transferul de deţinuţi.

Însă "experţii Reprieve au descoperit acum numeroase deficienţe ale anchetei parlamentare din România condusă de eurodeputatul Norica Nicolai", precizează raportul organizaţiei, catalogând concluziile investigaţiei parlamentare de la Bucureşti drept o formă de "muşamalizare".

"În pofida analizării a 4.000 de documente timp de doi ani, comisia de anchetă din România a eşuat în mod misterios să observe zboruri suspecte care au tranzitat România. Zborurile au fost identificate de experţii Reprieve în cursul investigării activităţilor companiei Computer Sciences Corporation (CSC)", o societate-paravan care ar acţiona în numele CIA, precizează raportul Reprieve.

Reprieve susţine că membrii comisiei parlamentare de anchetă "au ignorat" date despre numeroase zboruri:

- un avion Gulfstream IV cu numărul N288KA a zburat de la Kabul la Bucureşti, cu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°