Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petarde şi artificii „la negru“ în centrul Clujului (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 29 decembrie 2009 ·

Chiar dacă riscă dosar penal şi până la un an de închisoare, comercianţii îşi aduc marfa până în centrul oraşului. Clujenii cumpără fără reţinere petarde „la negru“ riscând la rândul lor dosar penal, dacă produsele conţin peste 3 grame de material pirotehnic.

Vezi în galeria foto cum sunt vândute petardele şi artificiile ilegal

În jurul amiezii, în Piaţa Mihai Viteazu este forfotă mare. Clujenii sunt asaltaţi de oferte din toate părţile. „Petarde, artificii la preţ bun?“, te abordează comercianţii clandestini. Majoritatea au marfa la ei, în plase sau în genţi. Câţiva, mai precauţi, te invită „la cinci minute de mers pe jos”. O cutie de 60 de petarde costă între 3 şi 5 lei, în funcţie de vânzători. Preţul artificiilor mai complexe începe de la 10 lei.

Tranzacţiile se fac pe faţă, fără frica autorităţilor. Acesta în condiţiile în care, atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii riscă dosare penale şi până la un an de închisoare.

Dosar penal şi închisoare

Astfel, Legea 126/1995 prevede că persoanele fizice nu pot folosi, comercializa sau deţine asupra lor orice categorie de petarde, pocnitori sau obiecte zburătoare luminoase, care au peste 3 grame de material pirotehnic în compoziţie. Cei care încalcă legea, atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii, riscă dosar penal şi închisoare între trei luni şi un an.

De asemenea, vânzarea obiectelor pirotehnice persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei. Doar firmele autorizate să execute jocuri de artificii pot folosi petarde şi celelalte tipuri de obiecte pirotehnice din clasele II – IV.

Ce se poate folosi

Potrivit poliţiştilor clujeni, singurele obiecte pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţenii de rând, în tot timpul anului, sunt cele din clasa I. Este vorba despre steluţe, lumânări scânteietoare, j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 40 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 46 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 53 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°