Un scandal iscat între doi îndrăgostitţi din localitatea ialomiţeană Traian s-a transformat într-o tragedie. O tânără de 16 ani a fost înjunghiată de iubitul său, un tânăr de 19 ani.
Din primele informaţii se pare că la mobilul agresiunii îl reprezintă decizia adolescentei de a renunţa la relaţia de dragoste pe care o avea cu agresorul în vârstă de 19 ani. Ieri după-amiază tânăra şi-a făcut bagajele şi a încercat să fugă de acasă. Acest lucru îl confirmă şi procurorii care cercetează acest caz.
„Mobilul executării activităţii infracţionale a fost stabilit ca fiind starea tensionată dintre părţi, generată de întreruperea relaţiilor de concubinaj, din iniţiativa victimei“ a declarat procurorul Dan Popa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, organul de cercetare care a deschis ancheta în acest caz.
Cuprins de gelozie iubitul său a pus mâna pe un cuţit şi a înjughiat-o de patru ori în zona stomacului. Lama cuţitului i-a străpuns o parte din ficat şi un rinichi.
Lăsată într-o baltă de sânge de către concubinul agresor, tânăra a fost transportată în cele din urmă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, unde a ajuns direct pe masa de operaţie.
Ca să o salveze, medicii au fost nevoiţi să-i îndepărteze organele lezate. Ea se află acum în afara oricărui pericol la secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale.
Cât despre iubitul agresor, el a fost prezentat Tribunalului Ialomiţa cu propunerea de arestare preventivă pentru tentativă de omor. După un proces de câteva ore, instanţa a decis ca acesta să-şi petreacă următoarele 30 de zile după gratii.