Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Român reţinut pentru accesare ilegală de mailuri şi conturi de Facebook ale unor persoane publice

Publicat in Romania Libera, vineri 19 august 2011 ·

Bărbatul care a accesat ilegal conturile de e-mail şi pe cele de pe platforma de socializare Facebook aparţinând unor angajaţi ai unui trust media şi unor persoane publice, iar ulterior a făcut publice discuţii private şi fotografii ale acestora a fost reţinut de procurori, informează DIICOT, potrivit Mediafax.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală l-au reţinut pe Lazăr Marcel Lehel, în vârstă de 40 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la sisteme informatice, modificare fără drept şi restricţionarea accesului la date informatice, transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei, informează, vineri, DIICOT.

Acesta este acuzat că, în perioada octombrie 2010 - iulie 2011, a accesat fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail şi conturile aferente platformei de socializare Facebook, aparţinând unui număr de şapte persoane, angajaţi ai unui trust media şi alte persoane publice.

Bărbatul a restricţionat accesul utilizatorilor de drept la sistemele informatice şi a copiat în mod neautorizat informaţiile şi corespondenţa privată stocate în cadrul conturilor părţilor vătămate.

Ulterior, el a divulgat conţinutul corespondenţei către public, prin intermediul reţelei de socializare, postând pe conturile personale create special în acest scop - "Micul Fum" şi "Thevem Theven" -informaţii şi date confidenţiale, respectiv fotografii, mesaje electronice şi alte discuţii private purtate de către părţile vătămate pe conturile de socializare şi aplicaţiile de chat, potrivit sursei citate.

Procurorii DIICOT au făcut o percheziţie domiciliară la locuinţa lui Lehel, din localitatea Păuliş, judeţul Arad, de unde au ridicat sistemele informatice utilizate în activitatea infracţională şi alte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA - Doi fraţi care au studiat la MIT, acuzaţi că au furat 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde / Au folosit o schemă sofisticată la care au lucrat luni de zile şi care ”pune sub semnul întrebării însăşi integritatea blockchain”

News.ro acum o ora
Doi fraţi care au studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) - una dintre cele mai prestigioase universităţi din SUA - au fost acuzaţi de furtul a 25 de milioane de dolari în criptomonede în doar 12 secunde. Ei au pus la cale, în lu

Android 15 va avea o funcţie antifurt

News.ro acum 47 minute
Google a anunţat mai multe funcţii de securitate pentru Android 15, dintre care se remarcă posibila detectare a momentului în care un smartphone este furat. Conform companiei americane, Android 15 va putea identifica momentul în care un smartphone e

Răzvan Lucescu, la un punct distanţă de câştigarea campionatului în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK a învins miercuri seara pe Panathinaikos, scor 4-1 (1-0), în penultima etapă a campionatului de fotbal din Grecia. Elevii lui Răzvan Lucescu au două puncte avans în clasament în faţa lui AEK, care a pierdut ultimul meci, în deplasare, cu Olympi

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Premierul slovac Fico nu mai este în pericol de moarte după ce a fost împuşcat, afirmă un ministru

Mediafax acum o ora
Bărbatul înarmat l-a împuşcat pe Fico, în vârstă de 59 de ani, de cinci ori, lăsându-l iniţial pe prim-ministru în stare critică şi fiind supus unei intervenţii chirurgicale câteva ore mai târziu, miercuri seara. „Am fost foarte şocat... din fericir

Președintele rus Vladimir Putin a ajuns în China pentru o vizită de două zile | VIDEO

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ajuns joi în China pentru o vizită de două zile în cursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping şi va încerca să obţină un ajutor mai important pentru efortul său de război împotriva Ucrainei, relat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 10 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Putin a sosit în China, în prima sa vizită din noul mandat prezidenţial. Delegaţia care îl însoţeşte include 20 de guvernatori regionali

HotNews acum 2 ore
Liderul rus Vladimir Putin a sosit joi dimineaţă (ora locală) la Beijing, China fiind prima destinaţie externă a şefului statului rus după realegerea sa şi preluarea celui de-al cincilea mandat, relatează TASS. Vladimir Putin a ajuns in ChinaFoto: Y

David Copperfield, acuzat de violenţă sexuală de mai multe femei (presă)

News.ro acum 28 minute
Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de violenţă sexuală de şaisprezece femei, dintre care unele erau minore la momentul evenimentelor pe care le reclamă, a relatat miercuri ziarul britanic The Guardian. Trei dintre femei sus

Alegeri prezidenţiale în SUA: Joe Biden şi Donald Trump vor avea primele dezbateri prezidenţiale. Când vor avea loc

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele american, Joe Biden, şi contracandidatul său, Donald Trump, au acceptat, în premieră, să se confrunte în două dezbateri pentru alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în luna noiembrie în SUA. Acestea sunt programate să aibă loc pe 2

Vremea

București
acum

12°
joi

9°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

11°
joi

9°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°