Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amnesty International a depus la Guvern 25.000 de semnături şi petiţia "Stop Evacuărilor Forţate"

Publicat in Mediafax, miercuri 16 octombrie 2013 ·

Reprezentanţii Amnesty International au depus, miercuri, la Guvern petiţia "Stop Evacuărilor Forţate" şi peste 25.000 de semnături de susţinere, prin care cer premierului Victor Ponta adoptarea unor măsuri care să oprească evacuările forţate în cazul cetăţenilor romi.

"Am adus cele 25.188 de semnături care au fost strânse pe petiţia lansată de Amnesty International în luna iunie şi adresată domnului prim-ministru prin care i se cere să pună capăt evacuărilor forţate şi să garanteze dreptul tuturor la o locuinţă adecvată", a declarat Catrinel Motoc, care a precizat că semnăturile au fost strânse din 85 de ţări şi că este nevoie de o "acţiune imediată la nivel înalt pentru a pune capăt" abuzurilor privind evacuările forţate.

Potrivit scenariului unei acţiuni flashmob denumită "Nu te juca cu vieţile oamenilor", participanţii au simulat la o masă un joc de cărţi pe fondul unor discuţii în care jucătorii prezentau "soluţiile găsite pentru evacuarea romilor". Pe cărţile de joc erau imprimate fotografiile unora dintre romii evacuaţi forţat. Participanţii la jocul de cărţi au purtat măşti cu pozele edililor din Cluj-Napoca, Bistriţa şi Baia Mare, care sunt consideraţi, în opinia organizatorilor scenetei, responsabili de evacuările forţate ale romilor din localităţile pe care aceştia le conduc din punct de vedere administrativ.

"Este vorba de o mică scenetă prin care am pus în practică cum se traduc ilegalităţile şi lipsa de acţiune din partea Guvernului central", a spus Motoc.

După flashmob-ul organizat pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, petiţia "Stop Evacuărilor Forţate" şi semnăturile strânse în cele 85 de ţări au fost depuse la biroul de petiţii de la Guvern.

În cazul evacuării romilor de la Eforie Sud, din nişte locuinţe improvizate pe un teren de la marginea oraşului, ONG-ul consideră că a fost vorba de o evacuare forţată.

"E

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°