Construcţia centurii de fortificaţii a Bucureştiului a presupus un efort colosal, atât în ceea ce priveşte bugetul cât şi forţa de muncă împlicată. Cele 36 de fortăreţe menite să apere Capitala au costat echivalentul în lei a 615 milioane de euro. Acum, toată această investiţie gigantică zace în uitare deşi are un potenţial socio-cultural şi istoric colosal.

Prin acest proiect se vroia trecerea Armatei Române la o poziţie ofensivă, antitetică cu cea de până atunci, de apărare, însă strategia s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greşeli ale tacticienilor români: în 1916, Bucureştiul este ocupat de armata germană fără luptă deoarece, din lipsa de fonduri, fortificaţiile fuseseră dezarmate pentru a susţine fronturile de la Dunăre.

Între 1866 şi 1882. pe fondul tensionării situaţiei internaţionale în Europa şi a crizelor în relaţiile Principatelor Unite cu Imperiul Otoman, apar o serie de studii care subliniază importanţa fortificării ţării şi enunţă principiile sistemului defensiv ce trebuia adecvat configuraţiei graniţelor şi reliefului frontierelor României. Carol I, conducătorul României de atunci dispune construirea unui inel de fortificaţii, compus din 18 forturi şi alte 18 baterii, dispuse circular, pe 70 de kilometri, după cum am detaliat în articolul anterior.

La sosirea sa în capitala României, generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut şi apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificaţiile oraşelor Liege, Namur, Anvers, i-a spus Regelui Carol I că ”Un Bucureşti fortificat ar creşte importanţa militară a României astfel încât ea va fi în stare sau de a refuza participarea la un răsboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde".

Cum Carol I împărtăşea aceleaşi convingeri, au fost alocaţi banii necesari şi s-a trecut la construcţia efectivă a celor 3