"Inpirate" de drama de la Maternitatea Giuleşti, autorităţile locale au plecat în controale în spitalele din oraş. Unităţile medicale nu au detectoare de fum, instalaţiile electrice sunt vechi, toaletele sunt insalubre, iar autorizaţiile de funcţionare se obţin de la an la an.
Maternitatea Ploieşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie au fost controlate zilele acestea, pe rând, de reprezentanţii Consiliului Judeţean, cel care le-a preluat în administrare de la 1 iulie, şi de cei ai Prefecturii Prahova. Dincolo de faptul că autorităţile s-au acuzat reciproc de situaţia dezastruoasă în care se află unităţile medicale, iar prefectul Adrian Dobre i-a cerut demisia preşedintelui Consiliului Judeţean Mircea Cosma, deşi spitalele au trecut de numai două luni în ograda CJ, adevăratele probleme ale sistemului sunt resimţite zi de zi de pacientul de rând.
Aşa se face că unităţile medicale au, cu aproximaţie, dotările din 1990 şi nici un spital din cele trei nu are autorizaţie de funcţionare pentru că nu îndeplineşte condiţiile necesare de spaţiu şi igienă, fiind nevoie de avize provizorii, reînnoite an de an de Direcţia de Sănătate Publică Prahova. De asemenea, instalaţiile electrice sunt bombe cu ceas, detectoare de fum există doar la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, extinctoarele sunt expirate, igrasia a pus stăpânire pe multe dintre spaţiile de la Maternitate şi Pediatrie, iar toaletele pacienţilor sunt rare şi insalubre.
"Spitalele nu au fost prevăzute din construcţie cu sisteme de detectare a fumului, iar în ceea ce priveşte lipsurile este nevoie de o consolidare a secţiei de psihiatrie, de cumpărarea unui tomograf pentru că nu avem cum să tratăm pacienţii cu traumatisme şi accidente vasculare, de refacerea canalizării şi a instalaţiei electrice. Probleme sunt destule", ne-a spus Florin Puşcariu, directorul medical al S