La ce te gândeşti prima oară când spui "vintage"? Mobilă veche? Haine din anii ’50? O pălărie Fedora?
Aceleaşi întrebări mi le-am pus şi eu când am fost invitat la un party cu tema "vintage". Cam ambiguu, dar am zis să nu fiu al 30-lea tip care vine cu o Fedora pe cap, cu un aer de Al Capone, şi că o să trebuiască să fac ceva cu adevărat special. Cu vreo două săptămâni înainte de event m-am uitat la "Chicago" şi "Hugo" (un film despre Georges Méliès, unul din pionierii cinematografiei), şi uite aşa m-am hotărât să mă duc îmbrăcat la party fie ca un reporter din epoca prohibiţiei, fie ca un regizor din zorii cinematografiei.
Şi cum un reporter sau regizor e nimic fără unealta sa, aparatul de fotografiat sau filmat, am decis să dau o raită pe site-ul Lomography România (http://lomography.ro) la recomandarea unei prietene (citez: "Sigur o să găseşti ce-ţi trebuie, acolo.") care cumpărase un cadou pentru un alt prieten tot de aici.
Şi uite aşa am dat peste două aparate care mi s-au părut perfecte pentru o intrare grandioasă şi o seară memorabilă: dacă hotăram să mă duc ca reporter, alegeam Diana F+. Deşi o clonă fidelă a unui aparat foto cult din anii ’60, mi s-a părut perfectă chiar şi pentru un reporter din anii ’20-’30. Cu o grămadă de tipuri de design din care poţi să alegi, având acel feel clasic al unui aparat foto pe film şi vignietă, toate pe un film de 120mm, Diana F+ strigă din toţi rărunchii "Sunt vintage!". Dacă hotăram să mă duc ca pionier al cinematografiei, alegeam Lomokino, un aparat foto cu care poţi să faci filmuleţe scurte (cam 50 de secunde pe film standard de 35mm). În orice caz aş fi plecat şi cu nişte amintiri foarte drăguţe.
Şi m-am tot gândit şi răzgândit timp de două zile până când în final m-am hot
