Şeful necontestat al şcolii muzicale clujene, SIGISMUND TODUŢĂ (1908-1991) şi-a făcut studiile la Cluj şi le-a desăvârşit la Roma, la Academia Santa Cecilia. Simfonist de mare anvergură, S. Toduţă a fost la rândul său fondator de şcoală, formând multe generaţii de discipoli în cei peste 40 de ani cât a predat la Academia de muzică din Cluj.
Primul său Concert pentru orchestră de coarde (a scris patru) datează din anul 1951 şi e conceput în spiritul concertului grosso baroc, în care un mic grup, concertino dialoghează cu ansamblul orchestrei. Tematica este de factură folclorică, tema principală a introducerii lente (comună cu a allegro-ului următor) – din care derivă apoi şi temele părţii lente şi ale fi nalului – fi ind o melodie populară
autentică.
Compusă în 1954, Serenada de LEONARD BERNSTEIN (1918-1990) se numără printre lucrările de succes ale autorului. Deşi vioara solistă deţine un rol de prim plan, compozitorul a preferat să evite titulatura pompoasă de "concert", lucrarea fi ind o succesiune de portrete muzicale, inspirate de personajele celebrului dialog platonician în care se dezbate tema dragostei. Portretele sunt puternic individualizate şi contrastante, dominate totuşi de un sufl u liric de mare căldură, aşa cum o cere de altfel şi subiectul.
Lucrarea are cinci părţi, prima şi ultima evocând câte două personaje: în Partea I, Phaedrus – Pausanias (Lento – Allegro), introducerea lentă este urmată de o formă de sonată foarte liberă. Partea a II-a îl vizează pe Aristophan
(Allegretto) dar într-o inedită ipostază lirică şi spititualizată. Partea a III-a, Eryximachus (Presto) este scherzo-ul lucrării. Personajul este un medic plin de sine şi afectat de… sughiţ. Agathon, eroul părţii a IV-a (Adagio) era gazda reuniunii. Bernstein i-a dedicat cea mai lirică dintre mişcările Serenadei. Finalul îi aduce în scenă pe Socrate